Creative Stuff

TERRA SAXONIS – opt veacuri de amintiri09-10-2013


 

Cei carora le plac cetatile medievale, sa ridice mana! Dar bisericile fortificate? Mana sus! Si peisajele frumoase, tihnite, de deal? Pajistile inflorite? Mancarea buna? Traditii locale? Descoperiri? Daca va plac toate aceste lucruri, ati petrecut vreo vacanta in sud-estul Transilvaniei, in satele sasesti din jurul Sighisoarei? Pai, daca n-ati fost, duceti-va, ca sa prindeti sansa de a vedea toate aceste lucruri minunate adunate la un loc. Eu am fost, si de asta sunt asa de entuziasmata.

In apararea unui paradis fragil

Ne-am invatat sa tot deplangem deosebirile dintre noi si restul Europei: ce multe lucruri bune au ei si n-avem noi! Ce-ati zice daca ati sti ca la noi se gasesc minunatii pe care alte tari ale Europei le-au pierdut de mult? Nu credeti ca exista asa ceva? Ba da, exista, si credeti-ma, te impresioneaza puternic sa auzi un botanist britanic deplangand pierderea pajistilor inflorite ale Angliei si, in schimb, admirand, insufletit pana la extaz, frumusetea poienilor pline de flori, care imbraca dealurile ardelene. Se petrece aievea, intr-un tinut care se intinde peste aproape 90.000 de hectare, la hotarul dintre judetele Brasov, Mures si Sibiu: regiunea Sighisoara - Tarnava Mare. Candva, in aceste locuri traiau sute de mii de sasi. Ei au modelat acest peisaj, imbinare de natura si influenta umana, transformandu-l in ceea ce acum este descris drept "un peisaj cultural si ecologic rar intalnit in Europa, de o valoare naturala foarte ridicata." Caracterizarea apartine specialistilor Fundatiei ADEPT – o asociatie romano-britanica, in cadrul careia lucreaza multi specialisti europeni si care si-a propus sa salveze acest peisaj unic.

Opt secole

Sasii - populatie germanica - s-au asezat in aceste locuri in secolele al XII-lea si XIII-lea, venind din Flandra, Luxemburg si valea raului Moselle. Au adus cu ei felurite indeletniciri artizanale si comerciale, dar si practici agrare avansate pentru acea perioada, superioare celor existente inainte in regiune. Si, astfel, tinutul – numit in texte latine ale vremii Terra Saxonis, adica Tinutul Sasilor - a prosperat. Dar opt secole de crestere au fost urmate de o descrestere dramatica, o adevarata prabusire, brusca si dureroasa. Plecarea sasilor in doua mari valuri - unul in anii 1970, altul dupa 1990 – a depopulat satele, lasand sute de case pustii. Iar acum, deasupra acestui "paradis fragil" (expresia apartine aceluiasi botanist britanic despre care am vorbit mai sus: John Akeroyd) pluteste amenintarea practicilor agricole moderne, cu ingrasaminte chimice, pesticide si masinarii necrutator de eficiente. Or, aceasta regiune are nevoie de o altfel de gospodarire, mai blanda fata de natura - ceea ce, in termeni moderni, s-ar numi management agricol traditional. Asta incearca sa faca Fundatia ADEPT sa-i convinga si sa-i ajute pe oamenii locului sa pastreze ceea ce au si sa aduca acest loc in secolul XXI fara a-i pierde pe drum caracterul unic, ce ne aminteste nostalgic de peisajul Europei medievale, cu tot ce avea ea frumos pe atunci.

Un loc al descoperirilor

O cale exista: regiunea Sighisoara – Tarnava Mare este ideala pentru a fi desemnata drept sit Natura 2000, in cadrul unei retele cu acelasi nume, un instrument prin care Uniunea Europeana urmareste sa protejeze biodiversitatea Europei. Pana atunci, cu un sprijin generos din partea companiei Orange (alaturi de Darwin Initiative, din partea guvernului britanic) si cu o gramada de munca, s-au obtinut deja rezultate. Exista pensiuni pentru cei care doresc sa renunte la confortul standardizat si impersonal oferit de marile hoteluri, pentru a descoperi, in schimb, incantari neasteptate in timpul unei vacante petrecute intr-o gospodarie taraneasca. Inainte de a fi o experienta spirituala – ceea ce ajunge sa fie, intodeauna – un ragaz petrecut aici inseamna, in primul rand, o acumulare de experiente senzoriale – pentru multi, inedite. Cei care inca mai pretuiesc autenticul si naturalul descopera, fermecati, placeri aproape uitate sau niciodata stiute: dulceturi delicioase, dupa retete simple si vechi, din fructele padurii si ale livezii; miere cu parfum de faneata inflorita; zeci de feluri de bucate gustoase si temeinice, asa cum se gatesc in Ardeal. Si odai cu dusumele de lemn, cu sobe in care focul de busteni imblanzeste racoarea serilor, si desteptari in cantec de pasari si sunete vioaie de ograda. Pana si purtarea ciorapilor poate deveni o experienta inedita, caci ciorapii impletiti aici, din lana adevarata, aduc cu ei senzatii pe care unii nu le-au incercat niciodata: o atingere putin aspra, insotita de o caldura binefacatoare ce sfideaza ploaia, frigul si zapada.

Si sunt atatea lucruri de vazut, lucruri extraordinare pentru oamenii oraselor, crescuti in mediul artificial de sticla, beton si asfalt! Adesea, oamenii acestia, pentru care painea e un aliment infasurat in plastic, luat de la supermarket, dimpreuna cu punga plina cu carbuni pentru gratar, n-au vazut niciodata cum se fac painea si carbunii; cel mult, poate au citit despre asta. Aici, insa, legatura dintre oameni, indeletnicire si produsul finit e vie si, pentru turistii veniti de la oras, fie ei romani sau straini, a descoperi aceasta legatura e o revelatie. Aici, poti sta la cativa pasi de gura unui cuptor zidit, mare si stravechi, in care se savarseste tulburatoarea alchimie a prefacerii aluatului dospit in paine. Aici, poti vedea cu ochii tai cum fumega, la marginea unei ape, inconjurate de paduri, bocsele ce prefac lemnul copacilor in mangal.

Privelisti, chipuri, impresii...

Un sat sasesc se recunoaste de departe: o biserica inalta, ce impunge cu turla cerul, iar in jurul ei, un roi de case cu acoperisuri de tigla. Zeci de astfel de sate se insiruie printre dealurile ardelene, pastrand urmele acestei lungi convietuiri multiculturale. Sunt asemanatoare si, totusi, fiecare are ceva aparte – lucruri mai marunte sau mai mari, pe care le descoperi, le inregistrezi – cu aparatul fotografic sau doar cu tinerea de minte – si apoi le ai toata viata. Ca si cand ai face o investitie in bogatii spirituale. Am fost la Crit, am fost la Viscri, la Cloasterf, la Saschiz… si din fiecare loc am cate o colectie de amintiri pe care le pastrez cu drag si, din cand in cand, le scot din cutia mintii ca sa ma bucur de ele:

Biserica din Viscri, alba si impunatoare zidire-fortareata, braul de cetate adunand la mijloc edificii cu pereti grosi de piatra, intre care zgomotele lumii amutesc. Case – fostele case ale sasilor – legate intre ele prin ziduri sau garduri, astfel incat alcatuiesc, de-a lungul ulitei, o singura fatada continua – magnific simbol arhitectural al solidaritatii care a tinut inchegate aceste comunitati, timp de opt veacuri. Paduri linistite acoperind coline cu panta blanda, paduri prin care te poti plimba ceasuri in sir, bucurandu-te de umbra si racoare. Pajisti care, la vremea primaverii si a verii, sunt niste explozii de frumusete, adevarate mari de flori multicolore, unduind peste dealuri. Gradini taranesti pline de soare, in care se invalmasesc, exuberant, flori in culori tari si legume pline de savoare. Plantatii de hamei, care parca nu se intind, ci se inalta, cu viguroasele lor liane verzi catarandu-se pe corzi lungi de cativa metri. Macesele, rubarba, zmeura, afinele, urda proaspata, prajiturile sasesti… atatea si atatea bunatati, un rasfat al gustului! Oameni ai locului - cu graiul lor, cu povestile lor, cu indeletnicirile lor. Alti oameni, veniti din locuri departate, dar care s-au indragostit de acest tinut si i s-au devotat. Mii de de lucruri minunate, mii de impresii care dainuie ani si ani de zile…Poti veni aici in vacanta – o altfel de vacanta decat cele cu care, poate, te-ai obisnuit an dupa an. Poti veni intr-o vizita scurta, dar bogata in impresii intense. Poti veni cu aparatul de fotografiat, la vanatoare de imagini expresive, captivante: natura, arhitectura, oameni, indeletniciri… Oricum ai veni, ai sa vezi, ca incet-incet, incepi sa inveti si mai ales, sa intelegi altfel istoria – nu istoria oficiala, aceea cu domnitori, batalii si documente, ci acea istorie marunta si vie care se tot aduna, zi dupa zi, alcatuind indelungata poveste a lumii si a omenirii.

 

Sursa: www.descopera.ro

Castelul Hohenzollern – casa unei dinastii europene09-10-2013


Dincolo de zidul de cărămidă al bastionului vestic din Castelul Hohenzollern, se întind ţinuturile străvechi ale şvabilor din sudul Germaniei. Satele şi oraşele lor, podgoriile şi lanurile se lasă păzite de două lanţuri muntoase deloc falnice: Munţii Pădurea Neagră şi Munţii Schwäbische Alb. Sub crestele lor împădurite, o mare dinastie germană se năştea acum 1000 de ani, pentru a scrie file importante din istoria ţării şi a întregii Europe.

Istorie şi legendă

Cum se cade pentru orice mare dinastie, începuturile familiei Hohenzollern stau prinse în neguri de legende. În zilele noastre, când ceaţa învăluie zidurile fortificate ale castelului ei, poveştile din trecut par rupte de evenimentele reale petrecute în ţinuturile şvăbeşti. Şi totuşi, în timp ce limpezimea cerului dă voie peisajului să se desfăşoare în toată bogăţia lui, casa regilor şi prinţilor germani se ridică maiestuoasă peste toate cele din jur, cu aceeaşi semeţie cu care stâpânii ei au dominat în istorie.

 

Se povesteşte că, undeva în jurul anului 1061, doi cavaleri din Swabia (S-V Germaniei de azi), pe numele lor Burchard şi Wezil von Zollern, au fost ucişi într-o bătălie. Un secol mai târziu, un document pomeneşte despre Castelul Zollern, din apropiere de Hechingen, ca fiind o fortăreaţă solidă şi impresionantă. Construită pe dealul ce i-a dat numele (885 m faţă de nivelul mării şi 250 m faţă de platoul submontan), chiar la poalele Munţilor Schwäbische Alb, reşedinţa familiei va suferit multe transformări în decursul secolelor, mai ales după ce linia dinastică se va împărţi în două mari ramuri: cea şvăbească şi cea franconiană (din aceasta vor apărea mai târziu regi ai Prusiei, apoi împăraţi ai Germaniei). În secolul IV, numele se va schimba din „Zollern” în „Hohenzollern”, iar din linia şvăbească se vor desprinde alte trei ramnificaţii: Hohenzollern-Hechingen, Hohenzollern-Sigmaringen şi Hohenzollern-Haigerloch.

În 1423, în urma unei dispute între membrii familiei Hohenzollern rămaşi în Swabia, castelul a fost distrus în întregime. Reconstrucţia lui 30 de ani mai târziu i se datorează contelui Jost Nicholas von Hohenzollern, care a dat marelui castel o formă de potcoavă, cu trei turnuri spre nord-vest. Acestă fortificaţie medievală va servi drept model pentru castelul din secolul XIX şi din ea se păstrează până azi doar capela Sf.Mihail (terminată în 1461).

În secolul XVII, castelul, întărit cu bastioane mari, va rezista cu succes asediilor din timpul unor conflicte militare regionale. Schimbându-şi proprietarii şi pierzându-şi cu timpul importanţa strategică, fortăreaţa se va preface într-o ruină, până la finele secolului XVIII.

Se spune că prinţul Frederick William al IV-lea de Prusia, pasionat de istorie, a vizitat în vara lui 1819 ceea ce mai rămăsese din casa de odinioară a familiei sale şi a fost impresionat. Dorind să refacă moştenirea aproape pierdută, el l-a însărcinat pe arhitectul F.A. Stüler să proiecteze castelul. Acesta s-a folosit de modelul fortăreţei medievale şi a ales pentru noua construcţie stilul neogotic, la modă pe atunci. În acelaşi timp, prinţul i-a cerut sprijinul unui prieten de familie, Rudolf von Stillfriend, pentru rezolvarea chestiunilor de ordin financiar, prin atragerea în ambiţiosul proiect a altor membrii din familia mare a Hohenzollernilor. Arborele genealogic s-a dovedit folositor. Din costurile totale, prinţul, ca reprezentant al ramurii franconiene, a suportat 2/3, în timp ce treimea rămasă a revenit în sarcina a două familii din ramura şvăbească.

Construcţia castelului s-a finalizat în 1867, după 17 ani de la aşezarea pietrei de temelie. El a devenit un simbol al dinastiei Hohenzollern şi un monument istoric al Germaniei.

Un castel de vizitat

Aflat la aproximativ 50 km sud de Stuttgart şi la aproape 100 km vest de Ulm, Castelul Hohenzollern reprezintă azi atracţia turistică a zonei, fiind unul dintre cele mai vizitate castele din Germania. Are toate atuurile: e reşedinţa unei mari dinastii germane şi europene, a fost restaurat după planurile unei fortăreţe medievale, adăposteşte o colecţie regală impresionantă şi bucură ochii oricărui privitor, prin aşezarea sa pe un deal înalt şi împădurit, între munţi şi văi pitoreşti.

Din localitatea Hechingen, drumul iese spre castel, mai întâi întâlnind câmpuri mănoase, apoi dealul Zollern, oprindu-se la parcare; de aici, urcă în serpentine spre poarta de intrare. Pentru cei care vor să scurteze drumul pe jos prin pădurea bătrână, o potecă în trepte leagă zona de staţionare de accesul în castel, pe partea opusă a dealului.

Dintre elementele de atracţie ale turului prin castel merită amintite: uriaşul arbore genealogic pictat pe pereţii sălii strămoşeşti (în care se poate observa şi numele regilor României), arcele suple ale salonului pentru baluri, picturile murale din bibliotecă, însemnele heraldice de pe cartea de onoare a castelului, portretele de familie, cazematele şi pivniţele subterane legate prin pasaje secrete medievale.

Transformat în muzeu şi întreţinut în continuare de membrii familiei Hohenzollern, castelul de pe Dealul Zollern aparţine, din punct de vedere istoric şi cultural, Germaniei. Modernitatea nu a dus la stingerea moştenirii dinastice, ci a contribuit la păstrarea ei, cu mijlocele-i aflate la îndemână. Pentru ramurile întinse ale arborelui genealogic, pereţii casei Hohenzollern păstrează suficient spaţiu liber, ca să înscrie generaţiile viitoare.

 

Sursa : www.discopera.ro

Serbia – pasarea Phoenix a Balcanilor09-10-2013


 

Greu încercată de istorie, Serbia a fost adesea răpusă de imperiile vremurilor şi de conflicte interne, dar a reuşit mereu să renască din propria-i cenuşă. Aşa s-a întâmplat şi după bombardamentele NATO din 1999. Deşi unele clădiri mai poartă încă urmele războaielor, iar situaţia provinciei Kosovo rămane incertă, sârbii, popor mândru, îşi duc viaţa de parcă ţara lor ar fi una dintre cele mai liniştite de pe Pământ.

Belgrad, oraşul care a trecut prin 140 de războaie

Pe teritoriul Serbiei, unde se spune că s-ar fi născut nu mai puţin de 17 împăraţi romani, printre care şi Constantin cel Mare, relicvele istoriei se împletesc. Belgrad, capitala, este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Europei, fiind descoperit de greci, botezat de celţi şi colonizat de romani. Inima istorică a oraşului bate din Fortăreaţa Kalemegdan, ridicată pe ruinele unui castru roman şi cucerită, pe rând, de celţi, slavi, austrieci şi turci.

Trecutul sângeros iese la lumină şi prin colecţia impresionantă de arme şi echipamente militare, expusă în interiorul cetăţii, la Muzeul Militar. Sunt prezentate tunuri vechi, bombe, rachete, dar şi câteva bucăţi din avionul american F-117 Nighthawk doborât de sârbi în 1999, în timpul Războiului din Kosovo. Celelalte resturi ale aparatului de zbor se află la Muzeul Aviaţiei, unde mai pot fi văzute încă 200 de avioane, folosite de Forţele Aeriene Sârbe şi Iugoslave.

"Oraşul alb" cum i se mai spune Belgradului, trebuia să aibă şi o biserică albă. Catedrala Sfântul Sava, a cărei piatră de temelie s-a aşezat acum mai bine de şapte decenii, este cel mai mare lăcaş de cult ortodox de pe glob. Ridicată cu voia Domnului şi cu sprijinul credincioşilor sârbi din ţară şi din străinatate, catedrala a devenit un reper pentru creştinism. Înăuntru pot răsuna, în acelaşi timp, glasurile a peste 10.000 de credincioşi. Biserica are o înălţime de 82 m, dacă punem la socoteală şi crucea placată cu aur, aşezată în vârful cupolei. În lungime, lăcaşul măsoară 91 m, iar in lăţime - 81 m.

Un alt loc preţuit de belgrădeni este Muzeul Nikola Tesla, fondat în amintirea pionierului tehnologiei wireless şi ingineriei electrice, născut în Croaţia din părinţi sârbi. Peste 160.000 de exponate, inclusiv fotografii, aparate, instrumente şi schiţe vorbesc despre viaţa de zi cu zi şi despre realizările ilustrului fizician. Dacă cineva ar distruge invenţiile lui Tesla, se spune, lumea ar sta pur şi simplu pe loc.

Turnul Craniilor

Istoria a fost de multe ori brutală cu localnicii. După Bătălia de la Dealul Cegar, de acum două sute de ani, când sârbii s-au răzvrătit împotriva otomanilor, Paşa Hursid, care stăpânea în acea vreme oraşul Nis, a dat ordin ca toate craniile soldaţilor din armata sârbă să fie zidite la vedere într-un zid. La acea vreme, aproape o mie de capete au fost aşezate, dar astăzi mai pot fi vazute doar 58. Aproape o suta de ani mai târziu, o capelă a fost construita în memoria eroilor sârbi.

Oraşul Diavolului, un candidat la "Cele 7 minuni noi ale naturii"

În sudul Serbiei, în Muntii Radan, în apropiere de Kursumlija, se află unul dintre cele mai spectaculoase peisaje de pe glob. Peste 200 de "oameni" de piatra, de 2 până la 15 m înălţime, au apărut aici graţie eroziunii. Apa ciudat mirositoare care işi croieşte drum spre suprafaţa pământului, efectele acustice ale vântului şi peisajul sălbatic din jur i-au făcut pe localnici să boteze acest loc Đavolja Varoš (Oraşul Diavolului).

Legenda spune că odată, demult, pe aceste meleaguri trăiau oameni liniştiţi care îl adorau pe Dumnezeu. Atât de tare a fost mâniat Satana de credinţa lor, încât i-a pedepsit aspru: i-a făcut să uite care le sunt rudele de sânge şi au început aşa căsătoriile între frate şi soră. Dorind sa împiedice planul Diavolului, Dumnezeu ar fi transformat toţi oamenii în stane de piatră, chiar în timpul unei nunţi.

Oraşul Diavolului a fost nominalizat în competiţia pentru alegerea "Celor 7 minuni noi ale naturii" .

Când să mergi în Serbia?

Deşi nu se poate spune că Serbia trăieşte din turism, în ultimii ani această ramură a economiei s-a dezvoltat destul de mult. Străzile din Belgrad, în special, se umplu de turişti din aproape toate colţurile Europei în perioada sezonului estival care ţine, exact ca la noi, din mai şi până în septembrie. Anotimpul rece le este rezervat amatorilor de schi, invitaţi în Serbia din noiembrie şi până în martie. Cei care doresc să viziteze pe cont propriu vecina noastră de la Dunăre o pot face cu autoturismul personal, cu trenul ori cu avionul.

FACTS

Serbia are o suprafaţă de 88.361 kmp (incluzând provincia Kosovo, a cărei independenţă nu este recunoscuta de ţara noastră). Graniţa cu România măsoara 476 km. Serbia are o populaţie de 10 milioane de locuitori, iar în Belgrad trăiesc aproximativ o cincime dintre aceştia.

În Serbia a fost emisa una dintre cele mari bancnote din lume. Pe timpul lui Milosevic a fost pusa în circulaţie hârtia de 500 miliarde de dinari. Acum, dinarul este cotat la aproximativ 0,04 RON.

Unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa, EXIT, are loc în fiecare an, la mijlocul lunii iulie, în fortăreaţa Petrovaradin (Novi Sad).

Regizorul şi muzicianul Emir Kusturica, născut la Sarajevo (în Bosnia-Herţegovina), a devenit, în 2007, ambasador UNICEF pentru Serbia, împreună cu jucatoarele de tenis Ana Ivanovici, Jelena Jankovici şi baschetbalistul Aleksandar Djordjevici.

Ţară de dimensiuni modeste, Serbia a ajuns să aibă la fel de mulţi jucatori în Top 10 ATP, respectiv WTA, ca şi Rusia sau Statele Unite ale Americii. Novak Djokovic, Ana Ivanovic şi Jelena Jankovic nu şi-au întrerupt antrenamentele nici în timpul bombardamentelor NATO din 1999 şi au ajuns astfel în elita mondială a tenisului. Modelul lor în copilărie a fost Monica Seles, născută la Novi Sad din părinţi de etnie maghiară şi devenită cetăţean american în 1994.

 

Sursa: travel.descopera.ro

Tags:

...si pe facebook:

Opinia ta conteaza: