Creative Stuff

Machu Picchu, 100 de ani de mister09-10-2013


Pe 24 iulie 2011 se împlinesc 100 de ani de la descoperirea cetăţii incase Machu Picchu, al cărei nume se traduce prin „piscul bătrân” în limba Quechua, vorbită de-a lungul Anzilor. Hiram Bingham, cel care a descoperit citadela în anul 1911, i-a dat numele muntelui pe care este situată, iar denumirea originală nu a fost descoperită niciodată.

Machu Picchu se situează pe o culme de munte la 450 de metri deasupra fluviului Urubamba, afluent al Amazonului. Întregul complex se întinde pe 32.500 de hectare, însă zona construită, care cuprinde 172 de locuinţe, este concentrată pe un platou ce măsoară 530 de metri în lungime şi 200 de metri în lăţime, înconjurat de terase destinate agriculturii. Se crede că aproximativ 1.000 de oameni au locuit în acest vechi oraş incaş, construit în secolul al XV-lea.

Cum a fost "descoperit" Machu Picchu

Hiram Bingham III, un tânăr profesor de istorie de la Universitatea Yale, a pornit în 1911 într-o expediţie de cercetare în Peru, propunându-şi să descopere "ultimul refugiu al civilizaţiei Inca". El mai călătorise cu 3 ani înainte în America de Sud şi vizitase ruinele incase din Choquequirao, în sudul Peru-ului. Această călătorie i-a trezit interesul pentru cetăţile civilizaţiei Inca, făcându-l să viseze la descoperirea "oraşului pierdut" al incaşilor.

Bingham aflase din documentele istorice faptul că Manco Inca, unul dintre ultimii împăraţi incaşi, a construit un oraş intitulat Vilcabamba într-o zonă nelocuită, în încercarea de a ieşi de sub dominaţia conchistadorilor spanioli. De asemenea, Bingham auzise despre o aşezare aflată pe culmea estică a Anzilor, intitulată "Matcho Piccu", însă niciun european sau american nu reuşise să descopere acest sit, el nefiind menţionat nici de documentele spaniole.

Bingham a pornit în expediţie convins că va găsi ultima cetate a incaşilor în valea râului Urubamba. Spre norocul său, în acel an guvernul peruan croise un drum prin defileul râului Urubamba, pentru a facilita transportul de zahăr, cauciuc şi cacao din Amazon. Istoricul american a fost printre primii exploratori care au putut folosi acest drum, acesta dovedindu-se extrem de util în expediţia sa.

Cu o zi înainte de epocala descoperire, Bingham l-a întâlnit pe Melchor Arteaga, un campesino (ţăran) din zonă, care i-a spus că putea să-l conducă la un oraş străvechi. În dimineaţa zilei de 24 iulie 1911, ploua în valea Urubamba, iar Arteaga i-a spus lui Bingham că urcuşul era prea dificil pe timp de ploaie. "Când am fost de acord să-l plătesc cu un sol, de 3-4 ori venitul unei zile de muncă în zonă, a acceptat în cele din urmă să ne ghideze la ruine", a relatat exploratorul.

Urcând prin desişul pădurii tropicale, ei au ajuns la o fermă a câtorva campesinos, aflată la aproximativ 350 de metri deasupra nivelului râului. Surprinşi să-l vadă pe exploratorul american, ţăranii i-au dat acestuia de mâncare şi, aflând că acesta caută o cetate veche, i-au spus că "puţin mai departe" va găsi ruinele unui oraş vechi.

Însoţit de un copil în vârstă de 11 ani, care cunoştea calea spre ruine, Bingham a continuat să urce pe munte, până când a ajuns la o amplă zonă terasată ce l-a făcut să înţeleagă că a descoperit un sit important al civilizaţiei incase. Exploratorul american a continuat să urce timp de două ore, până când a ajuns la "un labirint de ziduri mici şi mari, acoperite de junglă, ruinele unor clădiri construite din blocuri de granit decupate atent şi legate fără să se fi folosit ciment". Bingham a rămas uimit de precizia şi măiestria pietrarilor incaşi şi de frumuseţea întregii structuri descoperite, fiind convins că descoperise "oraşul pierdut al Incaşilor".

Profesorul de la Yale a făcut un inventar al tuturor structurilor descoperite, iar un an mai târziu s-a întors şi a efectuat excavaţii în situl arheologic, curăţând suprafaţa de copaci şi expunând lumii întregi frumuseţea citadelei. Pe parcursul lucrărilor, Bingham a descoperit mii de obiecte - printre care unelte de piatră, bijuterii şi ceramică - pe care le-a dus la universitatea Yale, cu acordul guvernului peruan. În ultimele decenii, autorităţile din Peru au ajuns să regrete acordul, susţinând că de fapt acesta stipula doar împrumutul temporar al artefactelor către Yale.

Peru a avut o dispută îndelungată cu instituţia de învăţământ americană, solicitând acesteia să returneze artefactele pe care Bingham le-a scos din ţară. Pentru a recupera obiectele ce aparţineau patrimoniului naţional, preşedintele i-a scris preşedintelui american Barack Obama, cerându-i să intervină pentru a facilita repatrierea obiectelor. În cele din urmă, peruanii au avut sorţi de izbândă, universitatea Yale returnând o parte din cele peste 5.000 de obiecte în martie anul acesta, inclusiv 370 de piese de muzeu ce vor fi expuse în Cusco.

În ultimii ani, cercetări efectuate de oameni de ştiinţă din Franţa şi Peru au arătat că aventurierul german Augusto Berns vizitase Machu Picchu cu 44 de ani înainte de Bingham. Chiar dacă exploratorul american nu a "descoperit" cu adevărat Machu Picchu, ruinele fiind cunoscute de ţăranii ce trăiau în zonă, el a fost prima persoană care a făcut cunoscut acest sit în întreaga lume, publicând detalii şi imagini din expediţia sa în 1913. De aceea, el este considerat "descoperitorul ştiinţific" al Machu Picchu.

Bingham s-a dedicat politicii, a devenit guvernator şi membru în Senatul SUA, iar după ce şi-a pierdut postul de senator ca urmare a unui scandal de corupţie, nefiind reales, a început să-şi povestească aventurile din America de Sud, intrând în conştiinţa populară graţie cărţilor sale. Deloc modest, acesta scria într-unul dintre volumele sale următoarele cuvinte: "Columb a fost cel care a făcut continentul american cunoscut lumii civilizate. În acelaşi sens, eu am «descoperit» Machu Picchu".

Reputaţia sa de explorator s-a răspândit în întreaga lume, el fiind considerat unul dintre cei care au inspirat personajul hollywoodian "Indiana Jones", conceput de George Lucas şi Steven Spielberg.

Ce reprezenta Machu Picchu

Imperiul Inca a fost fondat de un trib ce a trăit în apropierea oraşului Cusco în secolul al XII-lea. Membrii acestuia s-au răspândit pe o suprafaţă întinsă de-a lungul Anzilor, acoperind întreg teritoriul pe care se găsesc astăzi Ecuador, Bolivia şi Chile.

Capitala imperiului Inca era Cusco (Q'osqo în Quechua), nume ce înseamnă "buricul pământului". Cusco era oraşul sfânt al incaşilor şi totodată centrul politic, militar şi cultural al imperiului. Din Cusco porneau toate drumurile ce făceau legătura între oraşele Imperiului, aici aflându-se reşedinţa împăraţilor incaşi.

Când a descoperit Machu Picchu, Bingham era ferm convins că a găsit Vilcabamba, oraşul construit de Manco Cápac drept ultim refugiu al incaşilor asupriţi de cuceritorii spanioli. Bingham se înşela; el descoperise şi adevăratul Vilcabamba, însă nu a realizat adevărata importanţă a sitului, considerând aşezarea prea simplă pentru a o cerceta în profunzime. Abia după moartea sa arheologii au confirmat faptul că Machu Picchu nu este Vilcabamba, astfel că Bingham nu a a aflat niciodată adevărul.

Faptul că Machu Picchu prezintă un singur stil arhitectural, similar cu cel al cetăţii Cusco, indică faptul întregul oraş a fost construit în acelaşi timp, nivelul de detaliu făcând puţin probabil ca aşezarea să fie ridicată în timp ce incaşii fugeau de asupritorii spanioli. De asemenea, numărul redus de terase destinate agriculturii sugerează că oraşul avea o populaţie mică şi că o bună parte din alimente provenea din Cusco.

De asemenea, pentru că Machu Picchu se află la mică distanţă de Cusco, la doar 3 zile de mers pe jos, într-un climat călduros, istoricii cred că această cetate era o reşedinţă folosită în timpul vacanţelor de împăratul Inca şi de servitorii săi. Pentru că se află la o altitudine mai joasă decât Cusco şi este situată pe o culme muntoasă în apropierea bazonului Amazonian, cetatea Machu Picchu avea parte de o iarnă mai blândă, cu un climat mai umed şi mai cald.

Această ipoteză este susţinută de faptul că în Machu Picchu nu au fost descoperite morminte elaborate, tipice conducătorilor incaşi, fapt ce sugerează că membrii familiei regale incase nu locuiau aici pentru perioade lungi.

Pentru că nu au descoperit nici un artefact spaniol, arheologii au concluzionat că Machu Picchu a fost abandonat de incaşi în preajma momentului cuceririi imperiului Inca de către spanioli.

Istoricii cred că cel de-al nouălea împărat al Regatului Cusco şi totodată fondatorul Imperiului Inca, Pachacútec, a fost cel care a comandat construirea complexului de la Machu Picchu, acest lucru petrecându-se în jurul anului 1450.

Pentru că incaşii nu foloseau roata, rămâne un mister modul în care au reuşit să urce pe această colină pietrele masive de granit folosite înconstrucţie. Majoritatea arheologilor consideră că acestea au fost împinse de sute de muncitori de-a lungul unui plan înclinat.

Citadela era împărţită în 3 secţiuni: una sacră, în care se găseau temple închinate zeului-soare, Inti, o zonă rezidenţială destinată claselor inferioare şi o zonă rezidenţială destinată preoţilor şi nobilimii.

Inti era cel mai important zeu al incaşilor, care credeau că împăraţii sunt descendenţii direcţi ai acestuia. Pentru multă vreme s-a crezut despre Machu Picchu că era o zonă cu o însemnătate spirituală importantă pentru incaşi, însă cele mai recente cercetări arată că religia nu constituia principalul rol al aşezării.

Concluzia arheologilor este că Machu Picchu reprezenta o reşedinţă a clasei conducătoare a Imperiului Inca, care se muta aici temporar împreună cu câteva sute de servitori. Majoritatea lucrătorilor erau olari, pietrari, bijutieri pricepuţi în prelucrarea aurului şi argintului, ţesători şi alţi meşteşugari. Cercetările istoricilor indică faptul că aceşti meşteşugari erau aduşi la Machu Picchu din toate colţurile imperiului, având parte de o viaţă bună în această cetate-staţiune.

Timp de o sută de ani, Machu Picchu a constituit destinaţia de vară a clasei conducătoare incase, fiind echivalentul unei staţiuni de lux din care aceştia continuau să desfăşoare activităţile de conducere a imperiului.

Arhitectura cetăţiii este impresionantă, templele, terasele destinate agriculturii, apeductele şi grădinile integrându-se perfect în mediul înconjurător. Interesul faţă de natură se reflectă în clădiri şi în instrumentele astronomice ce reflectă mişcările celeste ale soarelui în timpul solstiţiilor anuale.

Colina pe care incaşii au ales-o pentru a construi Machu Picchu oferă o panoramă superbă atât asupra vârfului Putucusi, considerat şi astăzi sacru de către localnicii din zonă, cât şi asupra naturii înconjurătoare. Şansa de a trăi în mijlocul unui peisaj superb prezenta însă costuri ridicate, aşa că locuitorii din Machu Picchu depindeau de resursele trimise din Cusco.

Cetatea nu a avut o viaţă lungă: aceasta nu a fost locuită nici măcar 100 de ani, oraşul fiind abandonat în jurul anului 1530, odată cu supunerea civilizaţiei Inca de către conchistadorii spanioli.

Machu Picchu astăzi şi problemele de conservare

Inclus pe lista Patrimoniului Mondial de către UNESCO în 1983, Machu Picchu atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti în fiecare an. "Machu Picchu are pentru Peru aceeaşi însemnătate pe care o au piramidele în Egipt", spune Luis Lumbreras, fost conducător al Institutului Naţional de Cultură.

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, Machu Picchu nu a fost vizitat de prea mulţi turişti, costurile pentru a ajunge într-un loc atât de îndepărtat fiind extrem de mari. Începând cu anii 1980 şi continuând până în 1999, turiştii au avut încă un motiv pentru a evita zona: un conflict între gherilele maoiste Sendero Luminoso şi guvernul peruan.

Cu toate acestea, în anul 1991 aproximativ 77.000 de turişti au vizitat Machu Picchu. După încheierea conflictului intern, numărul turiştilor a crescut de aproximativ 10 ori în ultimul deceniu, în 2009 vizitând cetatea incasă mai mult de 800.000 de oameni.

În ianuarie 2010, calea ferată ce leagă citadela de Cusco a fost distrusă de inundaţii, turiştilor fiindu-le imposibil să poată ajunge la sit timp de luni bune, fapt ce a generat pierderi de zeci de milioane de dolari. De aceea, anul trecut doar 700.000 de turişti au vizitat situl, însă pentru anul acesta se estimează un număr de un milion de vizitatori.

Acest lucru nu este văzut cu ochi buni de către oficialii UNESCO, îngrijoraţi de efectul pe care un număr atât de mare de vizitatori îl poate avea asupra sitului arheologic. Aceştia au cerut autorităţilor locale să limiteze numărul de persoane ce pot vizita într-o zi Machu Picchu la 1.800. În clipa aceasta, limita impusă de oficialităţi este de 2.500 de vizitatori.

O altă problemă o reprezintă autorităţile locale, pentru care nu primează întodeauna interesul arheologic şi istoric. "Autorităţile din zonă nu ştiu ce este UNESCO, nu înţeleg ce înseamnă o zonă protejată", susţine Fernando Astete, directorul Parcului Arheologic Machu Picchu.

În anul 2000, oficialităţile au permis unei companii producătoare de bere să filmeze o reclamă în cetate. În timpul filmărilor, un braţ al unei macarale s-a prăbuşit peste Intihuatana, o piatră incasă sacră folosită în timpul festivalurilor pentru adorarea celei mai importante zeităţi, zeul-soare Inti, şi care era totodată un instrument ştiinţific ce indica mişcările lunii, solstiţiile şi echinocţiile. Piatra a fost afectată, fiind ciobită în partea superioară, însă autorităţile au continuat să permită accesul carelor de filmare în Machu Picchu, singura consecinţă a evenimentului fiind condamnarea la 6 ani de închisoare a cameramanului vinovat. Recent, oficialităţile locale au autorizat filmarea unor scene de dans pentru Enhiran, un film de la Bollywood.

Cum ajungem la Machu Picchu?

Condor Airlines zboară pe ruta Bucureşti-Lima cu escale la Frankfurt, Santo Domingo şi Panama City. Zborul de la Lima la Cusco e operat de LAN Airlines. Puteţi descoperi şi alte opţiuni pe Flaps.ro.

Odată ajunşi în Cusco, va trebui să luaţi luaţi trenul. Majoritatea călătorilor optează pentru o călătorie până la Aguas Calientes (orăşel cunoscut şi sub numele de Machu Picchu Pueblo), călătoria de-a lungul celor 112 kilometri parcurgând un peisaj spectaculos. Există trei trenuri turistice spre Aguas Calientes, în funcţie de gradul de confort pe care îl doriţi, cel mai ieftin costând aproximativ 50$ pe segment. Trenul de lux poartă numele lui Hiram Bingham, iar o călătorie costă aproximativ 350$ pe segment, tarif ce include două mese şi un ghid care vă va însoţi în vizita prin Machu Picchu.

Din Aguas Calientes va trebui să luaţi un autobuz până la intrarea în Machu Picchu. Drumul durează doar 15 minute, însă vi se va părea cu siguranţă mai lung datorită serpentinelor care compun ruta.

Dacă preferaţi să mergeţi pe jos, urcuşul până la Machu Picchu durează aproximativ o oră. Poate vă aşteptaţi la o plimbare uşoară, însă nu este, mai ales dacă nu v-aţi obişnuit cu cantitatea redusă de oxigen din aer la această altitudine. Pentru a rezista mai bine condiţiilor climatice, localnicii mestecă frunza de coca şi beau ceaiuri din această plantă.

Dacă aveţi spirit de aventură, puteţi lua trenul doar până la Ollantaytambo, la 82 de kilometri de Cusco, iar de acolo puteţi porni în explorarea regiunii la pas. Călătoria pe Camino del Inca (Calea Incaşilor) este preferată de mulţi turişti, cei 43 de kilometri ce despart Ollantaytambo de Machu Picchu constituind o experienţă unică. Atenţie, însă: nu puteţi parcurge acest traseu decât ca parte a unui grup organizat de o agenţie de turism locală. Această măsură a fost luată după ce s-a constatat că anual în urma celor 75.000 de turişti ce călătoreau pe această rută rămâneau prea multe gunoaie care afectau mediul înconjurător.

Pentru că nu trebuie să rataţi răsăritul la Machu Picchu, este obligatoriu să trageţi peste noapte la unul dintre hotelurile din zonă. De asemenea, acest lucru vă va permite să exploraţi mai pe îndelete ruinele cetăţii incase, evitând aglomeraţia.

Când să vizităm Machu Picchu?

Între lunile noiembrie şi martie, adică în anotimpul ploios, veţi avea parte de precipitaţii în fiecare zi şi nu vă veţi putea bucura de răsăritul de soare, Machu Picchu fiind învăluit de nori dimineaţa. De aceea, cei mai mulţi turişti vizitează cetatea incasă între lunile mai şi octombrie. Un vârf de vizitatori se înregistrează şi cu ocazia celor două solstiţii anuale (20/21 iunie şi 21/22 decembrie), când mii de curioşi vin să vadă cum soarele se aliniază perfect cu fereastra Templului Soarelui, luminând un altar de piatră situat în centrul încăperii. Clădirea avea un rol spiritual, fiind dedicată venerării zeului Inti.

Numărul crescând de turişti îi îngrijorează pe specialişti, mulţi temându-se că Machu Picchu îşi va pierde aspectul unic, cetatea fiind unul dintre cele mai bine conservate monumente pre-columbiene. Şi comunitatea arheologică a tras un semnal de alarmă, mulţi specialişti considerând că această bijuterie arhitectonică nu va rezista în timp dacă autorităţile nu vor lua măsuri. "În 10 ani, valea aceasta va fi un imens parc de distracţii, un fel de Disneyland", avertizează Jose Canziani, un specialist în arheologie de la Universitatea Catolică din Lima.

Aşadar, dacă doriţi să descoperiţi citadela incasă în forma ei originală, cât încă nu este afectată iremediabil de miile de turişti ce o vizitează zilnic, grăbiţi-vă!

 

Sursa: descopera.ro

Lituania – fost taram al castelelor de lemn09-10-2013


 

Istoria medievală a Europei abundă în poveşti de capă şi spadă, bătălii eroice şi portrete ale războinicilor care, prin vitejia lor, au culcat la pământ oştile duşmanului. Lituania, situată exact în inima geografică a continentului, nu s-a conformat neapărat canoanelor Evului Mediu, deşi devenise, prin secolele XIV-XV, un imperiu şi reunea teritorii însemnate din centrul şi estul Europei. Astăzi, rămăşiţele acelor vremuri fac deliciul turiştilor şi reprezintă ingredientul secret al unei excursii pe care, cu siguranţă, nu o vei uita niciodată.

Rămăşiţele Lituaniei medievale

Lituania a sărbătorit, în 2009, un mileniu de la prima menţionare istorică a numelui său. Pe 14 februarie 1009 (o zi pe care azi am asocia-o, poate, cu Valentine's Day), în manuscrisul medieval german Cronica din Quedlinburg se pomenea despre un arhiepiscop, Sfântul Bruno, ucis la graniţa dintre Lituania şi Rutenia (stat care se întindea până spre nordul actualului teritoriu al ţării noastre).

Cu aproape o mie de ani în urma, societatea lituaniană avea un profund caracter militar. Locuitorii acestor ţinuturi şi-au construit sute de castele de lemn pentru a se proteja împotriva atacurilor teutonilor şi pentru a-şi păstra independenţa faţă de aceştia. Clădirile fortificate, înălţate de cele mai multe ori pe vârfurile dealurilor, erau suficient de încăpătoare pentru a adăposti purtători ai titlurilor nobiliare şi mai mulţi luptători experimentaţi. Din păcate, castelele de lemn s-au prăpădit odată ce şi-au împlinit destinul şi doar câteva rămăşiţe ale acestor construcţii eroice s-au mai păstrat până azi. Arheologii şi istoricii lituanieni încearcă, totuşi, să reînvie secole de istorie reconstruind câteva dintre cele mai importante fortificaţii de lemn. Este şi cazul vechiului castel Voruta, reşedinţa singurului rege încoronat al Lituaniei, Mindaugas.

Vilnius, Capitala Culturala Europeana în 2009

Castelele de lemn n-au fost singurele modalităţi de apărare ale strămoşilor, de-a lungul istoriei. Prin secolul al XIV-lea, meştesugarii germani încep să ridice primele ziduri din piatră şi cărămidă, care se mai pot vedea şi astăzi. Castelul Gediminas din Vilnius, construit, spune legenda, în urma unui vis avut de ducele cu acelaşi nume, este doar unul dintre exemple. Clădit iniţial din lemn şi întărit în mai multe rânduri cu cărămidă, edificiul a devenit una dintre principalele atracţii ale Capitalei. Arheologii au reuşit chiar să găsească bucăţi din vechiul zid de lemn, pe care le studiază cu meticulozitate în vederea reconstruirii castelului în conformitate cu adevărul istoric. O parte dintre rămăşiţe sunt expuse la Muzeul de Arheologie aflat în interiorul fortificaţiei.

Punctul cel mai înalt al castelului permite o observare panoramică a Capitalei. Centrul vechi, inclus în Patrimoniul UNESCO, este un curcubeu al stilurilor arhitecturale. Renaşterea italiană, barocul şi mai ales stilul gotic şi-au pus amprenta pe siluetele clădirilor, multe dintre ele modelate în spirit bizantin. Cu toate ca Lituania a fost una dintre ultimele ţări europene convertite la creştinism, centrul istoric al Capitalei are acum în jur de 40 de lăcaşe de cult, construite în diferite stiluri arhitecturale. Cea mai vizitata este Biserica gotică Sfânta Ana, despre care însuşi Împăratul Napoleon ar fi spus, în 1812, când armata franceză a ocupat oraşul Vilnius, că ar dori să şi-o poată aşeza în palmă, pentru a o duce la Paris. Istoria nu a fost însă deloc mărinimoasă cu locurile de rugaciune ale evreilor. Capitala, numita cândva "oraşul celor o sută de sinagogi" sau "Ierusalimul Lituaniei", mai are acum un singur lăcaş de cult rezervat evreilor. Restul au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au pierit şi sute de mii de lituanieni de religie mozaică.

Un alt reper arhitectural, Palatul Prezidenţial, e construit în stil Empire, cu coloane "împrumutate" din Grecia Antică, locul de naştere al democraţiei. Înălţat pe la 1300 şi exins cu nenumărate ocazii, edificiul a devenit o "destinaţie de vacanţă" pentru ţarii ruşi în perioada în care Lituania se afla sub ocupaţie rusă. În zilele noastre, Palatul Prezidenţial este reşedinta şefului statului.

Arhitectura oraşului Vilnius este completată de statuete ale îngerilor. Deşi toata gloria o adună Îngerul din Uzupis, reprezentările acestor fiinţe spirituale, închipuite chiar şi pe role, împânzesc oraşul. Tot în categoria arhitecturii inedite intră şi un monument dedicat muzicianului Frank Zappa.

Muzeele terorii

Lituania, o ţară care a ales să înveţe din greşelile trecutului, spune cu mult curaj povestea ororilor petrecute în deceniile de stăpânire sovietică. Unic în lume, Muzeul Victimelor Genocidului din Vilnius, cunoscut şi sub numele de Muzeul KGB, e amplasat într-o fostă închisoare folosită de agenţii secreţi sovietici. Uniformele originale, celulele aproape intacte, camerele de tortură şi numele victimelor gravate în piatră sunt numai câteva dintre imaginile şocante ale acestui film mut.

Aproape la fel de înfricoşător este şi Muzeul Diavolului, din orasul Kaunas, muzeu care prezintă forţele răului prin ochii civilizaţiilor de pe toata suprafaţa globului. Majoritatea obiectelor expuse sunt opere de artă, iar vizitatorii sunt invitaţi să doneze lucrări reprezentative pentru cultura lor. La subsolul muzeului se află un local decorat în aceeaşi notă.

Dealul Crucilor, cel mai misterios punct al Lituaniei

Loc de pelerinaj în special pentru creştinii din ţările baltice, Dealul Crucilor e unul dintre monumentele care l-au impresionat pe fostul suveran pontif, papa Ioan Paul al II-lea, care l-a comparat cu Colosseumul. Originile exacte ale Dealului Crucilor nu sunt cunoscute, dar istoricii cred că primele simboluri ale creştinismului ar fi fost aşezate la începutul secolului XIX. De-a lungul timpului, cruci minuscule sau gigantice, statui ale Fecioarei Maria ori rozarii au fost aduse aici de pelerinii catolici. Potrivit obiceiului, fiecare vizitator e rugat să lase acolo un simbol al creştinismului. Se estimeaza că acum ar exista aici mult peste 50.000 de obiecte de cult. Dealul Crucilor e situat in nordul Lituaniei, la 12 km de oraşul Siauliai.

Când să mergi în Lituania?

Nu atât vremea, cât numărul de ore de lumină solară de care ne putem bucura într-o zi desemneaza perioada cea mai bună de vizitare a Lituaniei, aşa că nu alegeţi iarna decât dacă v-aţi propus să exploraţi barurile şi cluburile de noapte, pentru că puţinele orele de lumina naturală nu vă vor permite să studiaţi îndeaproape minunăţiile arhitecturale şi geografice ale ţării. Primăvara şi vara par a pune în valoare cel mai bine Lituania. Totuşi, pe cât se poate evitaţi vârful de sezon, adică lunile iulie şi august, când e aglomeraţie, preţurile sunt mai mari şi creşte şi riscul de furtună. Fiind vorba de o ţară situată în nordul continentului, nu vă aşteptaţi să întâlniţi temperaturi prea ridicate. În toiul verii, la amiază, rareori vor fi mai mult de 22-23 de grade Celsius.

FACTS

Lituania este cea mai mare dintre cele trei ţări baltice, având o suprafaţă de 65.300 kmp, cam cât Oltenia şi Muntenia la un loc. Conform celor mai recente estimări (2012), populaţia statului ar fi de cca. 3,2 milioane locuitori. Un lituanian din şapte locuieşte în Vilnius.

În Lituania nu există munţi. Punctul cu cea mai mare altitudine este Juozapines Kalnas (293,6 m), situat în apropiere de Vilnius. Lituania are peste 700 de râuri şi aproape 3.000 de lacuri. Teritoriul său este acoperit în proporţie de 28% de păduri.

Lituanienii sunt recunoscuţi pentru rezultatele obţinute în ştiinţă. La Vilnius au loc cele mai importante conferinţe internationale de "Teoria probabilităţilor", iar fizicianul Kestutis Pyragas e apreciat de lumea întreagă pentru studiile sale privind controlul haosului.

Lituania va fi una dintre primele ţări care vor dispărea de pe hartă, dacă omenirea nu va găsi o soluţie împotriva încălzirii globale. Peste câteva sute de ani, s-ar putea ca oraşul Vilnius şi castelele medievale să mai existe doar în manualele de istorie...

 

Sursa: travel.descopera.ro

Praga, file de poveste19-09-2013


Este, fara pic de indoiala, una dintre cele mai cochete si atractive capitale europene – dovada pentru acest fapt stau cei nu mai putin de 4,1 milioane de turisti care o viziteaza anual. Care este secretul Pragai? Ce are acest stravechi oras regal, care este in egala masura al cehilor, dar si al germanilor si evreilor, in plus fata de Budapesta, Viena sau Munchen?

Profetia, vadul, pragul

La intrebarile de mai sus, un calator rafinat, cu eventuale afinitati antropologice, istorice si culturale, ar stramba din nas. Poate, pe buna dreptate. In fond, nu poti sa compari o cetate cu alta - fiecare are povestea si specificul ei. Cu toate acestea, este absolut natural sa te indragostesti de la prima vedere de unele locuri, atat de tare incat sa-ti doresti cu ardoare sa vezi, sa atingi si sa simti cat mai multe din spiritul si savoarea lor, fara a te satura in cele cateva zile de excursie sau vacanta. Dupa gustul meu, un astfel de loc este Praga, un oras ale carui origini se pierd, la propriu, in legenda.

Se spune ca Krok, un sef de trib mitic, a suparat o zeitate straveche, motiv pentru care soata sa nu i-a nascut niciun mostenitor, ci a avut trei fiice: vindecatoarea Kazi, vrajitoarea Teta si profetesa Libuše. Pe patul de moarte, neavand alta solutie, Krok a ales-o pe fiica cea mica sa-i fie succesoare - Libuše era blanda si inteleapta si iubita de popor. Cu toate acestea, razboinicii tribului nu au acceptat sa fie condusi de o femeie si i-au cerut clarvazatoarei sa-si aleaga un sot. Pentru a-i sfida pe luptatori, care se asteptau ca domnita sa-si ia de barbat pe unul dintre ei, Libuše s-a maritat cu Přemysl Plugarul, un om din popor, darz si blajin.

In cele din urma, razboinicii i-au acceptat pe cei doi drept conducatori, iar fiul cuplului, Nezamsyl a devenit primul din cei 7 printi legendari Přemysl, de la care se revedinca primul Duce de Boemia, Bořivoj I (870 - 889), cel dintai conducator atestat istoric al cehilor. De altfel, in Europa Centrala, dinastia Přemysl domina intregul Ev Mediu - o serie aproape nesfarsita de nobili, printi si regi cehi, polonezi, unguri si austrieci impartindu-si in arborele genealogic sangele albastru cu fiul lui Libuše.

Legenda familiei intemeietoare mai spune ca la putina vreme dupa casatorie, Libuše a profetit ca "cetatea familiei ei va fi ridicata pe vadul unui fluviu, acolo unde un om construieste pragul unei case". Intr-o buna zi, in timp ce vana impreuna cu fiul sau de-a lungul fluviului Vltava, Přemysl a descoperit un vad si pe zidarul din profetia nevestei sale. In acel loc, cuplul princiar si-a intemeiat resedinta, un Castel botezat Praha (termen de origine slava care se talmaceste atat vad, cat si prag).


Citadela Ducilor

Istoric, nucleul din jurul maiestuosului Castel Praga, este atestat drept urbe din 870, devenind resedinta predilecta a ducilor si regilor Boemiei si, de asemenea, una dintre primele episcopii (973) si arhiepiscopii (1344) europene. In jurul anului 1000, gratie pozitiei geografice extrem de avantajoase, Praga ajunge unul dintre cele mai mari centre comerciale ale Europei, statut care-i asigura bunastare si prosperitate, plus o dezvoltare galopanta - in acelasi an, este orasul cu cele mai multe castele si catedrale de pe continent, statut pe care si-l va pastra secole la rand.

Numerosii comercianti germani si evrei, care vin si se stabilesc aici, duc la nasterea unei atmosfere deschise, tolerante si cosmopolite. In 1270, se ridica Sinagoga Stanorova, prima cladire in stil gotic din Praga, care dainuie peste vremuri si ajunge cea mai veche sinagoga din Europa care mai este deschisa si astazi. In aceeasi perioada, se dezvolta Mala Strana, superbul cartier al germanilor, care, de asemenea, a supravietuit aproape intact pana in prezent, si cel de-al doilea pod peste Vltava.

Praga ajunge la apogeu in vremea lui Carol al IV-lea, rege al Germaniei, rege al Boemiei si, din 1355, imparat al Sfantului Imperiu Roman, un monarh luminat care face din Praha al treilea oras al Europei din vremea sa si construieste o seama dintre simbolurile-cult ale capitalei, precum impunatoarea catedrala a Sfantului Vitus (in curtea careia se afla o imensa statuie a Sfantului Gheorghe sculptata de niste mesteri romani din Cluj), cel mai frumos pod praghez (care-i poarta si numele) sau Universitatea Carol, cea mai veche universitate a Europei Centrale.

Perioada habsburgica, care incepe in secolul XV si se sfarseste la inceputul secolului XX, isi lasa si ea amprenta apasat asupra orasului - cehii, dimpreuna cu minoritatile germane, italiene si spaniole formeaza un stil baroc original, unic in lume, care avea sa ajunga renumit in Europa. Apar noi castele si palate, se ridica noi catedrale, evreii sunt persecutati si alungati in scurte episoade de antisemitism, pentru ca mai apoi sa fie reprimiti si sa ajunga sa formeze o minoritate care, in 1708, numara o patrime din intrega populatie pragheza.

Incercata de numeroase revolte si lupte, de invazia nazista, de bombardamentul aerian american de la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial si de ocupatia Armatei Rosii, Praga a reusit sa treaca cu eleganta peste toate aceste suferinte, fara a-si altera magia staveche, blanda Revolutie de Catifea din 1989, prin care cehoslovacii s-au lepadat non-violent de comunisti, si separarea tihnita de Slovacia din 1993, fiind miscari politice firesti, naturale precum cele ale unui gentelman ce-si scutura o scama de pe frac.

 
Orasul din poveste si neintelesul Kafka

Am insistat atat de mult asupra istoriei Pragai pentru ca aceasta, aici mai mult decat in alte locuri, este absolut definitorie pentru oras. In fapt, daca te plimbi pe strada Mosteksá, prin Orasul Vechi - care, apropo, se afla pe lista siturilor patrimoniului mondial protejat de UNESCO -, printre numeroasele palate si taverne, ai impresia veritabila ca ai fost teleportat undeva in secolele XVI - XVII. Senzatia de imersiune intr-o alta lume este cu atat mai pregnanta cu cat majoritatea cladirilor sunt restaurate si bine intretinute, iar in Staré Město (Orasul Vechi), traficul este exclusiv pietonal.

Aceasta citadela de catedrale, turnuri si cupole, taiata de o Vltava cu ape limpezi, pe care mereu aluneca lebede, dar unita de numeroase poduri, a avut marele noroc de a scapa din curgerea timpului. A traversat secolele aproape neschimbata si s-a pastrat pana astazi cu ulitele si strazile ei pietruite, vilele si palatele cu gradini si curti imense, turle si statui, toate vegheate de sus de imensul Castel (conform Cartii Recordurilor, Pražský hrad cu cei 570 de metri pe care-i poseda in lungime este cel mai mare castel din lume), asa cum era in urma cu alte timpuri.

Acesta cred ca este marele farmec al Pragai si acest oras medieval viu, aflat in chiar inima unui "alt" oras cat se poate de modern, energic si vibrant, este particularitatea prin care Praga se distinge de alte mari capitale europene, unde istoria, chiar daca a fost atent conservata, este acum perceputa in cadru de muzeu, la timpul trecut. Plimbandu-te pe stradutele intortocheate din Staré Město, printre comercianti ambulanti costumati ca pe vremuri, crasmari care te imbie sa le calci pragul tavernelor medievale sau saltimbanci si performanti stradali ce-ti imbie urechile cu povesti si balade din alte veacuri, te astepti in orice clipa sa dai nas in nas cu domnite gratioase, sumbri cavaleri si falnici aristocrati. Iar de ajungi in miez de noapte prin Josefov, stravechiul cartier evreiesc in care s-a nascut si Franz Kafka, incadrat de cele sase sinagoci - Vysoká, Klausova, Maiselova, Pinkasova, Španělská si Staronov -, de Cimitirul Vechi si de ceasornicul Židovská, Golemul plamadit de rabinul mistic Judah Loew ben Bezalel pentru a apara ghetto-ul evreiesc de atacurile antisemite din secolul XVI ar fi o aparitie aievea cat se poate de fireasca.

In ceea ce-l priveste pe Kafka, daca ajungi sa cunosti cu adevarat Praga, este destul de greu de inteles cum un asemenea oras - eminamente gotic, baroc si romantic - a servit drept muza genialei viziune a absurdului care l-a propulsat pe scriitorul praghez de origine evreiasca in literatura universala. Cert este ca, postmortem, Praga si l-a insusit pe "fiul ratacitor" pe care-l ranise in timpul vietii, iar astazi orasul este al lui, mai mult decat al oricui altcuiva - dovada stau zecile de statui inchinate scriitorului, la poalele carora in fiecare zi praghezii aduc flori proaspete, muzeul Franz Kafka mereu arhiaglomerat si unde trebuie sa astepti cu orele pentru a-i trece pragul sau mormantul sau din Noul Cimitir Evreiesc din Olšany, devenit cel mai mare loc de pelerinaj al capitalei Cehiei.

5 obiective pe care nu avem voie sa le ratam in Praga

Staré Město, Orasul Vechi - situat intre Piata Wenceslas si Podul Carol, este cel mai frecventat loc turistic din Praga. Alei inguste se stracoara printre cladiri baroce si gotice, precum Catedrala Tyn (1256) sau Biserica Sfantului Nicolae (sec XIII). In piata din Staré Město se afla faimosul Ceas Astronomic (Orloj) faurit in 1410 de mesterul Mikuláš din Kadaň si profesorul Jan Šindel, iar turnul Vechii Primarii ofera o priveliste panoramica asupra intregului loc.

Pražský hrad, Castelul Praga - a fost domeniul legendar al intemeietorilor orasului si al tuturor ducilor, regilor si imparatilor Boemiei. In prezent, serveste drept muzeu si presidintie. Piatra de temelie i-a fost pusa undeva prin 870. In complexul de cladiri care alcatuiesc castelul se mai afla Bazilica Sfantului Gheorghe, Catedrala Sfantului Vitus, patru palate (vechiul palat regal - Starý královský, palatul de vara - Letohrádek královny Anny, palatul Lobkovický si noul palat regal - Nový královský), numeroase alte conace, amfiteatre si edificii si 8 gradini. Castelul care l-a inspirat pe Kafka este situat, precum in roman, pe un deal semet, de pe care ai o priveliste panoramica grandioasa asupra Pragai.

Malá Strana sau Prager Kleinseite, Orasul Micut - este unul dintre cele mai vechi locuri din capitala Cehiei, fiind cartierul minoritatii nemtesti care l-a cladit pe parcursul secolului XII. Aici se intalneste cea mai impunatoare cladire baroca din Praga, Palatul lui Albrecht von Wallenstein (1583 - 1634), generalul armatei imparatului Ferdinand II, biserica St. Nish pe al carei dom se gaseste faimoasa pictura a apoteozei Sfantului Nicolae, turnul Petřín sau Statuia Copilului Iisus ridicata in secolul XV in catedrala Kostel Panny Marie Vítězné.

Karlův most, Podul lui Carol - este cel mai pitoresc pod peste Vltava, ridicat de imparatul Carol al IV-lea in 1357 si finisat la inceputul secolului XV. Podul, cu o lungime de 516 metri si o latime de 10 m, a avut o importanta strategica deosebita - la vremea cu pricina, celelalte poduri, stravechi, se prabusisera, iar Kamenný most (Podul de piatra, cum a fost numit initial) a devenit cea mai importanta conexiune intre Orasul Vechi, Castel si imprejurimi, facand practic legatura comerciala intre Europa de Est si Europa de Vest. Este protejat de trei turnuri, doua situate pe malul cu Malá Strana, celalalt pe malul cu Staré Město. Turnul din Orasul Vechi este considerat de criticii de arta drept cea mai frumoasa cladire civila in stil gotic din lume. Karlův most este decorat cu 30 de statui, ridicate in secolul XVI. In prezent, se afla in plina restaurare, dar este deschis accesului publicului (de altfel, niciodata nu au circulat masini moderne pe el).

Nové Město, Orasul Nou - este cel mai nou din cele cinci asezari istorice autonome (din Evul Mediu pana in 1784) care formeaza astazi centrul Pragai, fondat in 1348 de Carol al IV-lea, dupa zidurile de est si sud ale Orasului Vechi. Cea mai cunoscuta locatie a Orasului Nou este Václavské náměstí, Piata Wenceslas (denumita astfel dupa sfanta patroana a Boemiei). Initial, locul se numea Koňský trh (Piata de cai), insa incepand cu secolul XIX, se transforma in centrul cultural si politic al Orasului Nou. Alte puncte de atractie in Nové Město sunt Muzeul Dvořák, Teatrul National, Piata Carol sau cele doua manastiri medievale inchinate Fecioarei Maria.

 
Sfaturi de calatorie pentru Praga

    Datorita temperaturilor extrem de reci din sezonul rece, potentate de vanturi aspre, cea mai propice perioada de vizitat Praga este sfarsitul primaverii - inceputul toamnei. Insa, daca suporti bine frigul (ia drept comparatie Viena in timpul toamnei si al iernii si scade 2-3 grade), poti sa o descoperi oricand.

    In Staré Město vei intalni numerosi comercianti stradali care iti vor oferi vin fiert, ceai sau bautura ceheasca traditionala, Becherovka, un bitter pe baza de ierburi, care te vor veseli, ajutandu-te sa uiti de temperatura scazuta de afara. Oricum, incepand cu luna octombrie pana spre sfarsitul lui mai, fesul, fularul, manusile si paltonul sunt "accesorii" vestimentare obligatorii. Mai ales ca, daca vrei cu adevarat sa cunosti Praga, trebuie sa te plimbi pe jos pe distante lungi (majoritatea siturilor istorice sunt exclusiv pietonale).

    Apropo de bautura, raportat la populatie, cehii sunt cei mai mari consumatori de bere din Europa. Pub-urile si tavernele (hospoda, cum le spun localnicii) sunt parte integranta a culturii locale, le vei gasi peste tot. Iti recomand berile locale - Gambrinus, Kozel, Bernard, Svijany, Dobřanská Hvězda sau Staropramen. Hai noroc!

    Daca ti se face foame, incearca un restaurant cu specific traditional. Bramboračka (supa de cartofi) sau kulajda (cea de ciuperci) sunt delicioase, apoi festinul poate continua cu savurosii utopenec (carnaciori cu ceapa si mirodenii), branza Syrečky si, in cele din urma, piesa "hardcore" - fabulosul Vepřo-knedlo-zelo (un platou cu carne de porc si vanat, preparate in stil medieval). Toate acestea sunt servite, de obicei, cu paine cu ghimbir, prajita, si usturoi. La desert, incearca strudelul local Jablkový závin, turta cu miere si nuci Medovník sau checul Palačinka.

    Pentru excursia in Cehia, nu are rost sa cumperi multe coroane (1 coroana = 0,16 ron); in afara de comerciantii ambulanti si de magazinurile cu suveniruri, aproape peste tot se poate plati cu cardul (fiind si mult mai avantajos).

    Daca te deplasezi pe distante lungi, foloseste cu incredere metroul, tramvaiul sau autobuzul (circula de la 5 dimineata pana la miezul noptii) - biletele sunt comune si iesi foarte avantajos daca achizitionezi un bilet pe 3 sau 5 zile. Nu incerca sa faci blatul! Amenda, usturatoare, este dubla fata de cea din Bucuresti (700 de coroane / 113,8 roni), iar controlorii chiar isi fac treaba.

    Evita sa folosesti taxiurile! Cu strainii, taximetristii cehi, chiar si cei de firma, sunt la fel de « tepari » precum cei mioritici. Daca ai nevoie cu adevarat de un taxi, cel mai bine este sa o rogi pe receptionera hotelului sa-ti comande unul.

    Viata de noapte din Praga este foarte energica si vibranta - vei intalni o puzderie de puburi si cluburi pentru toate gusturile, de la salsa si house la olddies si rock. In Praga se afla si Karlovy Lazne, cel mai mare club din Europa. Unele cluburi au taxa de intrare (fara discriminare, si pentru baieti si pentru fete) intre 100 si 200 de coroane, dar sunt si numeroase localuri free. Distractia incepe in jurul orei 23.00, iar inauntru, chiar si in cluburile de fite din Orasul Vechi, preturile sunt absolut decente si accesibile (o bere buna, de exemplu, costa intre 4 si 6 roni).

    Praga este centrul cultural al Cehiei. In orice perioada a anului ajungi in ea, este imposibil sa nu gasesti un festival, un concert, o arie sau o piesa de teatru (in limba engleza) care sa-ti capteze atentia. Mie mi-au placut, in mod deosebit, teatrele de papusi si salile de concerte mici, medievale din Orasul Vechi. Iti mai recomand sa vizitezi muzeele Kafka, Dušek si National, Tančící dům (Casa Dansului) si Josefov, cartierul evreiesc.

    Daca esti intr-un grup de 5-6 prieteni, este avantajos sa te plimbi cu o masinuta de epoca (costa 1200 de coroane pe ora) - le vei remarca negresit atat in Orasul Vechi, cat si in Orasul Nou; soferii acestora vorbesc engleza si va vor tine adevarate lectii de istorie in timp ce va plimba spre Castel.

    Apropo de Castel, daca nu esti un fan al drumetiilor la munte, este singurul loc din Praga in care nu iti recomand sa te duci pe jos - dealul pe care a fost ridicat este cu adevarat impunator, iar daca nu vrei sa ocolesti, pierzand o ora pe drumul pentru masini, caile de acces pietonal se fac pe niste stradute intortocheate cu infinite trepte (parca incep sa-l inteleg pe Kafka). In schimb, sa cobori din Castel in Prager Kleinseite este o experienta placuta, lipsita de efort fizic.
 

Sursa: www.descopera.ro

Tags:

...si pe facebook:

Opinia ta conteaza: