Creative Stuff

TERRA SAXONIS – opt veacuri de amintiri09-10-2013


 

Cei carora le plac cetatile medievale, sa ridice mana! Dar bisericile fortificate? Mana sus! Si peisajele frumoase, tihnite, de deal? Pajistile inflorite? Mancarea buna? Traditii locale? Descoperiri? Daca va plac toate aceste lucruri, ati petrecut vreo vacanta in sud-estul Transilvaniei, in satele sasesti din jurul Sighisoarei? Pai, daca n-ati fost, duceti-va, ca sa prindeti sansa de a vedea toate aceste lucruri minunate adunate la un loc. Eu am fost, si de asta sunt asa de entuziasmata.

In apararea unui paradis fragil

Ne-am invatat sa tot deplangem deosebirile dintre noi si restul Europei: ce multe lucruri bune au ei si n-avem noi! Ce-ati zice daca ati sti ca la noi se gasesc minunatii pe care alte tari ale Europei le-au pierdut de mult? Nu credeti ca exista asa ceva? Ba da, exista, si credeti-ma, te impresioneaza puternic sa auzi un botanist britanic deplangand pierderea pajistilor inflorite ale Angliei si, in schimb, admirand, insufletit pana la extaz, frumusetea poienilor pline de flori, care imbraca dealurile ardelene. Se petrece aievea, intr-un tinut care se intinde peste aproape 90.000 de hectare, la hotarul dintre judetele Brasov, Mures si Sibiu: regiunea Sighisoara - Tarnava Mare. Candva, in aceste locuri traiau sute de mii de sasi. Ei au modelat acest peisaj, imbinare de natura si influenta umana, transformandu-l in ceea ce acum este descris drept "un peisaj cultural si ecologic rar intalnit in Europa, de o valoare naturala foarte ridicata." Caracterizarea apartine specialistilor Fundatiei ADEPT – o asociatie romano-britanica, in cadrul careia lucreaza multi specialisti europeni si care si-a propus sa salveze acest peisaj unic.

Opt secole

Sasii - populatie germanica - s-au asezat in aceste locuri in secolele al XII-lea si XIII-lea, venind din Flandra, Luxemburg si valea raului Moselle. Au adus cu ei felurite indeletniciri artizanale si comerciale, dar si practici agrare avansate pentru acea perioada, superioare celor existente inainte in regiune. Si, astfel, tinutul – numit in texte latine ale vremii Terra Saxonis, adica Tinutul Sasilor - a prosperat. Dar opt secole de crestere au fost urmate de o descrestere dramatica, o adevarata prabusire, brusca si dureroasa. Plecarea sasilor in doua mari valuri - unul in anii 1970, altul dupa 1990 – a depopulat satele, lasand sute de case pustii. Iar acum, deasupra acestui "paradis fragil" (expresia apartine aceluiasi botanist britanic despre care am vorbit mai sus: John Akeroyd) pluteste amenintarea practicilor agricole moderne, cu ingrasaminte chimice, pesticide si masinarii necrutator de eficiente. Or, aceasta regiune are nevoie de o altfel de gospodarire, mai blanda fata de natura - ceea ce, in termeni moderni, s-ar numi management agricol traditional. Asta incearca sa faca Fundatia ADEPT sa-i convinga si sa-i ajute pe oamenii locului sa pastreze ceea ce au si sa aduca acest loc in secolul XXI fara a-i pierde pe drum caracterul unic, ce ne aminteste nostalgic de peisajul Europei medievale, cu tot ce avea ea frumos pe atunci.

Un loc al descoperirilor

O cale exista: regiunea Sighisoara – Tarnava Mare este ideala pentru a fi desemnata drept sit Natura 2000, in cadrul unei retele cu acelasi nume, un instrument prin care Uniunea Europeana urmareste sa protejeze biodiversitatea Europei. Pana atunci, cu un sprijin generos din partea companiei Orange (alaturi de Darwin Initiative, din partea guvernului britanic) si cu o gramada de munca, s-au obtinut deja rezultate. Exista pensiuni pentru cei care doresc sa renunte la confortul standardizat si impersonal oferit de marile hoteluri, pentru a descoperi, in schimb, incantari neasteptate in timpul unei vacante petrecute intr-o gospodarie taraneasca. Inainte de a fi o experienta spirituala – ceea ce ajunge sa fie, intodeauna – un ragaz petrecut aici inseamna, in primul rand, o acumulare de experiente senzoriale – pentru multi, inedite. Cei care inca mai pretuiesc autenticul si naturalul descopera, fermecati, placeri aproape uitate sau niciodata stiute: dulceturi delicioase, dupa retete simple si vechi, din fructele padurii si ale livezii; miere cu parfum de faneata inflorita; zeci de feluri de bucate gustoase si temeinice, asa cum se gatesc in Ardeal. Si odai cu dusumele de lemn, cu sobe in care focul de busteni imblanzeste racoarea serilor, si desteptari in cantec de pasari si sunete vioaie de ograda. Pana si purtarea ciorapilor poate deveni o experienta inedita, caci ciorapii impletiti aici, din lana adevarata, aduc cu ei senzatii pe care unii nu le-au incercat niciodata: o atingere putin aspra, insotita de o caldura binefacatoare ce sfideaza ploaia, frigul si zapada.

Si sunt atatea lucruri de vazut, lucruri extraordinare pentru oamenii oraselor, crescuti in mediul artificial de sticla, beton si asfalt! Adesea, oamenii acestia, pentru care painea e un aliment infasurat in plastic, luat de la supermarket, dimpreuna cu punga plina cu carbuni pentru gratar, n-au vazut niciodata cum se fac painea si carbunii; cel mult, poate au citit despre asta. Aici, insa, legatura dintre oameni, indeletnicire si produsul finit e vie si, pentru turistii veniti de la oras, fie ei romani sau straini, a descoperi aceasta legatura e o revelatie. Aici, poti sta la cativa pasi de gura unui cuptor zidit, mare si stravechi, in care se savarseste tulburatoarea alchimie a prefacerii aluatului dospit in paine. Aici, poti vedea cu ochii tai cum fumega, la marginea unei ape, inconjurate de paduri, bocsele ce prefac lemnul copacilor in mangal.

Privelisti, chipuri, impresii...

Un sat sasesc se recunoaste de departe: o biserica inalta, ce impunge cu turla cerul, iar in jurul ei, un roi de case cu acoperisuri de tigla. Zeci de astfel de sate se insiruie printre dealurile ardelene, pastrand urmele acestei lungi convietuiri multiculturale. Sunt asemanatoare si, totusi, fiecare are ceva aparte – lucruri mai marunte sau mai mari, pe care le descoperi, le inregistrezi – cu aparatul fotografic sau doar cu tinerea de minte – si apoi le ai toata viata. Ca si cand ai face o investitie in bogatii spirituale. Am fost la Crit, am fost la Viscri, la Cloasterf, la Saschiz… si din fiecare loc am cate o colectie de amintiri pe care le pastrez cu drag si, din cand in cand, le scot din cutia mintii ca sa ma bucur de ele:

Biserica din Viscri, alba si impunatoare zidire-fortareata, braul de cetate adunand la mijloc edificii cu pereti grosi de piatra, intre care zgomotele lumii amutesc. Case – fostele case ale sasilor – legate intre ele prin ziduri sau garduri, astfel incat alcatuiesc, de-a lungul ulitei, o singura fatada continua – magnific simbol arhitectural al solidaritatii care a tinut inchegate aceste comunitati, timp de opt veacuri. Paduri linistite acoperind coline cu panta blanda, paduri prin care te poti plimba ceasuri in sir, bucurandu-te de umbra si racoare. Pajisti care, la vremea primaverii si a verii, sunt niste explozii de frumusete, adevarate mari de flori multicolore, unduind peste dealuri. Gradini taranesti pline de soare, in care se invalmasesc, exuberant, flori in culori tari si legume pline de savoare. Plantatii de hamei, care parca nu se intind, ci se inalta, cu viguroasele lor liane verzi catarandu-se pe corzi lungi de cativa metri. Macesele, rubarba, zmeura, afinele, urda proaspata, prajiturile sasesti… atatea si atatea bunatati, un rasfat al gustului! Oameni ai locului - cu graiul lor, cu povestile lor, cu indeletnicirile lor. Alti oameni, veniti din locuri departate, dar care s-au indragostit de acest tinut si i s-au devotat. Mii de de lucruri minunate, mii de impresii care dainuie ani si ani de zile…Poti veni aici in vacanta – o altfel de vacanta decat cele cu care, poate, te-ai obisnuit an dupa an. Poti veni intr-o vizita scurta, dar bogata in impresii intense. Poti veni cu aparatul de fotografiat, la vanatoare de imagini expresive, captivante: natura, arhitectura, oameni, indeletniciri… Oricum ai veni, ai sa vezi, ca incet-incet, incepi sa inveti si mai ales, sa intelegi altfel istoria – nu istoria oficiala, aceea cu domnitori, batalii si documente, ci acea istorie marunta si vie care se tot aduna, zi dupa zi, alcatuind indelungata poveste a lumii si a omenirii.

 

Sursa: www.descopera.ro

Top 10 cele mai ciudate asezari ale lumii09-10-2013


Recent, autoritatile din Sudan si-au anuntat planul de reproiectare a oraselor acestei tari in forma unor animale si fructe. Dezvoltatorii chinezi au de gand sa contruiasca in Golful Xiamen o imitatie a oraselului portuar spaniol Cadaqués, unde a trait candva artistul Salvador Dali. Dar acesti vizionari nu sunt nici pe departe pionieri intr-ale creativitatii urbanistice. Unele proiecte de acelasi fel se dovedesc, adesea, iluzorii si nu apuca sa vada lumina zilei, iar altele sunt rapid abandonate. Totusi, lumea este presarata, in diferse colturi ale sale, cu asezari fantastice, orase tematice si peisaje urbane suprarealiste. Iata zece dintre cele mai spectaculoase astfel de teritorii.


10. Orasul Sahului, Rusia
Ca descendenti directi ai lui Gingis Han, ar fi de asteptat ca locuitorii din Calmichia sa manifeste un cult aparte pentru fineturile artei razboiului si sa ii inchine acestuia festivaluri si monumente. Totusi, presedintele excentric al acestei republici rusesti, Kirsan Ilyumzhinov, a construit in 1998, cu o investitie de peste 30 de milioane de dolari, "Orasul Sahului", chiar in mijlocul Elistei, singura capitala europeana budista. Momentan, amanajarea urbanistica nu este un oras in adevaratul sens al cuvantului, aspecte vizuale tipice celui mai cunoscut sport al mintii regasindu-se doar la nivelul unui dom, in cateva case luxoase si pe unele stradute (nelipsind platforme de sah uriase, cu piese de dimensiunea unor copii), intr-o piscina, un hotel si un magazin de produse alimentare.

Cu toate acestea, conceptul se vrea a se extinde pana va cuprinde salile de opera si de spectacole din oras, muzeele, conservatorul, scoala de arte, academiile religioase, centrul de medicina traditionala si un complex de creativitate juvenila. Ramane de vazut daca toate acestea se vor intampla, avand in vedere ca mandatul de presedinte al lui Ilyumzhinov - care mai prezideaza si FIDE sau Federatia Mondiala de Sah - este pe cale sa expire, omul de afaceri nemaiavand dreptul sa isi depuna candidatura.


9. Regiunea Autonoma Evreiesca, Rusia
Un teritoriu evreiesc creat artificial de Stalin in indepartatul sud siberian, Regiunea Autonoma Evreiasca este un raion federal al Rusiei, situat la granita cu China. Populatia locului numara, in 2002, doar 190.000 de locuitori pe o suprafata de 36.000 km patrati (mai mare decat Israel), dintre care numai 1,5% sunt evrei, restul rusi si ucrainieni. Regiunea administrativa a fost fondata in 1928, in spiritul politicii staliniste a nationalitatilor, conform careia fiecare grup national din Uniunea Sovietica trebuia sa primeasca un teritoriu in care sa isi dezvolte autonom cultura.

Din punct de vedere al "Zionului Sovietic" ce se contura in fanteziile acelor vremuri, locul a ramas o relicva care mai aminteste de iudaism doar prin arhitectura unor cladiri si prin unele traditii inca pastrate. Ca stat, insa, Regiunea Autonoma Evreiasca, avand capitala la Birobidjan, este o entitate valida, cu guvern si partide politice, cu infrastructura, servicii de sanatate si de educatie, cu economie si turism. Nu este un teritoriu mort, asa cum il prezinta unele surse, prezenta inca vie a unor simboluri evreiesti dand un aer insolit locului.


8. Satul Piticilor, China
Peste 100 de cetateni chinezi suferinzi de nanism presteaza in cadrul unui spectacol intitulat "Regatul Piticilor", sustinut in apropierea localitatii Kunming, din provincia chineza Yunnan. Preselectia pentru aceasta reprezentatie a avut loc in vara anului 2009, participarea concurentilor presupunand numai doua conditii: varsta cuprinsa intre 18 si 40 ani si inaltimea mai mica de 130 centimetri. Nu erau solicitate alte abilitati speciale.

Acum, cei care au fost alesi, urca pe scena Gradinii Fluturilor din Lumea Kunming de doua ori pe zi, ca sa cante, sa danseze si sa presteze scene umoristice, totul pentru amuzarea multimii. Avand in vedere discriminarile de care se lovesc in China, oamenii in miniatura au privit "Regatul Piticilor" ca pe o oportunitate. Diversele surse atesta fie ideea ca parcul tematic este doar o afacere profitabila si nu o comunitate inchegata de pitici, fie emit teoria conform careia casele in forma de ciuperci servesc drept locuinte pentru ei si ca si-ar duce viata in acel loc.


7. Orasul unde nimeni nu are voie sa moara, Norvegia
Longyearbyen, mica localitate din arhipelagul norvegian Svalbard este una dintre cele mai nordice asezari umane si, la o prima vedere, nu pare mai mult decat un linistit oras din interiorul Cercului Arctic. Asta pana ii afli obiceiurile neobisnuite. O noapte dureaza aproximativ 6 luni, iar studentii invata cum sa impuste ursii polari pentru a se apara de atacurile acestora. Copiii de gradinita invata tehnici de fizioterapie pentru a-si mentine mobilitatea in cazuri de ninsoare abundenta, desi arhipelagul a inceput deja sa tanjeasca dupa zapezile de alta data, din cauza incalzirii globale. Nimic neobisnuit pentru un oras situat in apropierea Polului Nord. Ciudateniile apar in momentul in care locuitorii din Longyearbyen se confrunta cu o cauza naturala absolut normala: decesul.

Aceasta nu inseamna ca orasul este selectiv cu cei care trec poarta micului cimitir, doar ca expertii au realizat ca permafrostul impiedica descompunerea naturala a cadavrelor, motiv pentru care nimeni nu a mai fost inmormantat aici de peste 70 de ani. Pentru a primi un loc ce veci, locuitorii trebuie sa faca demersuri in alte orase ale Norvegiei, proceduri care uneori pot dura destul de mult. Dar ceea ce este si mai interesant, este faptul ca desi nimeni nu poate fi inmormantat in Longyearbyen, orasul este pregatit pentru Apocalipsa. In mica urbe norvegiana, programul Local Seed Vaults - program prin care seminte de plante sunt depozitate pentru a ajuta omenirea sa depaseasca o distrugere totala - a gasit locatia ideala pentru stocarea resurselor. Tot aici, in 1998, oamenii de stiinta au incercat sa dezgroape trupurile a sapte mineri decedati in 1918 din cauza gripei spaniole. Se spera identificarea virusului care a dus la moartea a peste 50 de milioane de oameni si crearea unui vaccin care sa il poata combate in viitor. Incercarile cercetatorilor au fost insa un esec.


6. Orasul Gunoaielor, Egipt
Manshiet Nasser este o ciudata comunitate din Cairo, Egipt. Oamenii numesc acest loc Orasul Gunoaielor, si asta pentru ca sute de tone de deseuri, din toata capitala egipteana, sunt aruncate aici. Si mai bizar este faptul ca exista persoane, chiar familii intregi, care locuiesc in Manshiet Nasser, sub denumirea generica de Zabbalin (gunoieri). Acestea scormonesc zilnic printre gunoaie in speranta de a gasi resturi care pot fi reciclate.

In fapt, circa 80% dintre gunoaiele adunate la Manshiet Nasser sunt reciclate si revandute. Majoritatea apartamentelor si a magazinelor construite in acest teritoriu nu au aprobare. In Orasul Gunoaielor, majoritatea familiilor sunt specializate in sortarea cate unui anumit tip de deseu. De asemenea, cea mai numeroasa comunitate de gunoieri este alcatuita din crestini ai Bisericii Copte, biserica in pestera a orasului, St Sama'an, fiind cea mai mare din Orientul Mijlociu, cu o capacitate de 20.000 de enoriasi. Desi pare incredibil, comunitati de acest gen exista si in alte colturi ale lumii, cele mai cunoscute fiind cele din Los Angeles, Mumbay si Manilla.


5. Insula Crucisator, Japonia
Candva cea mai dens populata locatie a lumii - cu 13.000 de locuitori pe km patrat, avand o suprafata de 1,2 km patrati - insula artificiala Hashima din apropierea coastei japoneze, careia pescarusii ce o survoleaza ii dau aerul unei uriase nava de lupta, este in prezent, poate, cel mai mare oras fantoma de pe planeta. Fondata initial ca dispozitiv de exploatare a carbunelui de catre gigantul japonez Mitsubishi, insula gazduia casino-uri, cinematografe si, mai ales, foarte multi oameni. Totul, pana la declinul industriei de carbuni, soldat cu inchiderea, in 1974, a minei, moment in care insula a fost subit abandonata de toti locuitorii ei.

Pana foarte recent, vizitarea locului era ilegala, deoarece nimic de pe insula nu mai poate fi restaurat si este complet nesigur. Pedeapsa pentru vizitarea insulei consta in 30 de zile de inchisoare. De curand insa, guvernul japonez a reconsiderat aceasta decizie si a renuntat la restrictia absoluta de vizitare a insulei. Denumirea de "Gunkanjima", adica Insula Crucisator, i se potriveste locului, deoarece, din anumite unghiuri, chiar pare a fi o asemenea nava teribila a marilor. Orasul de pe insula are in totalitate un aspect post-apocaliptic insa, dupa forma si pozitionarea cladirilor inca aflate in picioare, nici atunci cand regiunea era infloritoare traiul aici nu pare sa fi fost cel mai fericit - mai degraba comparabil cu vietuirea intr-un musuroi de furnici.


4. Gaura omului alb, Australia
Coober Pedy este un orasel din nordul Australiei Sudice, numarand o populatie de aproximativ 2.000 de locuitori. Localitatea este renumita pentru statutul ei de "capitala mondiala a opalului" - gratie cantitatii uriase de opal pretios exploatat aici - dar se bucura si de faima si gratie celei mai numeroase comunitati umane care traiesc in subteran, indeosebi in foste mine restaurate, din pricina insuportabilei calduri diurne a locului. Denumirea de "Coober Pedy" vine din termenul aborigen local "kupa-piti", care inseamna "groapa omului alb".

Aici, o casa standard sub pamant, cu trei camere, sufragerie, bucatarie si baie poate fi sapata in stanca dealurilor pentru un pret similar unei case la suprafata. Cea suberana isi pastreaza o temperatura constanta, in timp ce casa de pe sol are nevoie de aer conditionat, mai ales in lunile de vara, atunci cand temperaturile depasesc mereu 40 de grade Celsius. Coober Pedy este un orasel foarte mic, care a devenit un popas popular in randul destinatiilor turistice, atractii importante ale locului fiind minele, cimitirul, bisericile, hotelul si magazinele din subteran. Situat la jumatatea distantei dintre Adelaide si Alice Spring, Coober Pady a devenit rapid o atractie turistica, turismul aducand, in prezent, la fel de multi bani pe cat o fac extractiile de opal.


3. Orasul-fantoma modern, China
In general, prin oras fantoma se intelege o asezare umana parasita dupa o indelunga locuire, o asezare veche, abandonata de catre oameni in urma unui cataclism sau a caderii economice. Cum poate, insa, un oras ultra modern sa devina unul fantoma? Ei bine, raspunsul vine din China, mai precis din orasul Ordos, acolo unde Kangbashi, unul dintre cele mai noi si mai moderne cartiere, este absolut gol. Districtul Kangabashi din Mongolia Interioara, China, a fost ridicat dupa toate standardele moderne, fiind capabil sa gazduiasca peste 1 milion de oameni, cea mai mare parte dintre ei trebuind sa lucreze in minele din apropierea orasului.

Autoritatile au investit circa 2,6 miliarde de dolari pentru a transforma zona intr-o veritabila metropola din care nu lipsesc uriase cladiri administrative, zgarie-nori, cladiri post-moderniste, muzee, teatre, biblioteci, parcuri sau resedinte de lux. Si chiar daca pare absurd, nimeni nu s-a gandit ca oamenii vor avea nevoie si de scoli, spitale, cablu TV, internet, un serviciu de taxi sau cluburi in care tinerii sa socializeze, motive suficiente pentru ca oamenii sa evite luxoasa destinatie. In prezent, singurii locuitori care pot fi intalniti pe strazile din Kangbashi sunt angajatii firmelor de salubrizare si extrem de putinii temerari care au ales sa locuiasca aici.


2. Orasul Tamisei, China
Asezarea-satelit intitulata "Orasul Tamisei" a fost inaugurata in 2006, ca parte a programului shaghaian "Un Oras, Noua Asezari", manifestand cultura britanica din care s-a inspirat printr-o piata centrala, cabine telefonice rosii, strazi denumite "High", "Oxford" sau Queen", precum si, desigur, prin priopriul raul artificial Tamisa. Totusi, in ciuda unei marketizari intense, comunitatea a esuat in a prospera, iar ceea ce a ramas in aceasta parte a Shanghai-ului este un oras destul de inert, dar un loc ideal pentru o plimbare linistita de dupa-amiaza.

Primul detaliu care atrage atentia in Orasul Tamisei sunt garzile in uniforme rosii care, chiar daca mai putin fastuos, la fel ca in Londra, se schimba periodic. Continuand pe strazile pavate cu piatra cubica, printre cladiri respectand fidel arhitectura anglo-europeana, pot fi admirate statui ale personalitatilor britanice, precum Winston Churchill si Printesa Diana, magazine si restaurante goale, o biserica crestina inconjurata de o peluza perfect tunsa unde chiar se oficilizeaza o cununie religioasa si chiar cateva mici stabilimente adresate publicului care au reusit sa se mentina si unde vizitatorii pot servi diferite specialitati cu specific londonez.


1. Federatia Damanhur, Italia
La 30 de kilometri de orasul italian Torino se afla orasul subteran Damanhur, supranumit Orasul Luminilor si "sediul" comunitatii damanhuriene. Locuitorii sai sustin ca puternica lor baza sociala, spirituala si economica reprezinta un exemplu demn de urmat de catre intreaga omenire. Ei au propria constitutie, propria moneda (credito) si propria limba, folosita in ritualuri. Idealul declarat al damanhurienilor il constituie promovarea libertatii de exprimare si circulatie a ideilor, incurajarea creativitatii si "imbunatatirea sinelui", vazute ca pasi pe calea evolutiei superioare a speciei umane. Locul a constituit multa vreme un secret pastrat cu strasnicie. Vastul complex de galerii si domuri subpamantene este cel mai mare din lume si, pana de curand, nici unui strain nu i-a fost permis accesul aici.

Existenta templului subteran a fost facuta publica abia in urma cu cativa ani, de catre un fost membru al comunitatii. De atunci, Damanhur si-a deschis portile si pentru vizitatori. Pretutindeni, simbolurile evoca dualitatea existentei - barbat-femeie, bine-rau, Soare-Luna -, podelele sunt decorate cu mozaicuri, iar peretii cu figuri in marime naturala, reprezentate dansand si luptandu-se. Toate acestea au fost lucrate exclusiv cu mana, asa cum au cerut intemeietorii. Fiecare incapere simbolizeaza un aspect al existentei: sala metalelor, unde viciul si virtutea duc o lupta fara sfarsit, sala pamantului, cu usile sale solara si selenara, sala oglinzilor si sala apei, unde peretii sunt decorati cu texte initiatice, scrise in limba secreta a comunitatii. Aici, femeile si barbatii sunt parteneri egali si isi unesc fortele completandu-se reciproc. Damanhurienii au un mod specific in care "se lupta cu fortele malefice": calatoriile astrale. Nu numai ca exista cursuri de felul acesta la Universitatea Damanhur, dar exista si o incapere speciala rezervata calatoriilor in timp si spatiu.

 

Sursa: www.descopera.ro

Lituania – fost taram al castelelor de lemn09-10-2013


 

Istoria medievală a Europei abundă în poveşti de capă şi spadă, bătălii eroice şi portrete ale războinicilor care, prin vitejia lor, au culcat la pământ oştile duşmanului. Lituania, situată exact în inima geografică a continentului, nu s-a conformat neapărat canoanelor Evului Mediu, deşi devenise, prin secolele XIV-XV, un imperiu şi reunea teritorii însemnate din centrul şi estul Europei. Astăzi, rămăşiţele acelor vremuri fac deliciul turiştilor şi reprezintă ingredientul secret al unei excursii pe care, cu siguranţă, nu o vei uita niciodată.

Rămăşiţele Lituaniei medievale

Lituania a sărbătorit, în 2009, un mileniu de la prima menţionare istorică a numelui său. Pe 14 februarie 1009 (o zi pe care azi am asocia-o, poate, cu Valentine's Day), în manuscrisul medieval german Cronica din Quedlinburg se pomenea despre un arhiepiscop, Sfântul Bruno, ucis la graniţa dintre Lituania şi Rutenia (stat care se întindea până spre nordul actualului teritoriu al ţării noastre).

Cu aproape o mie de ani în urma, societatea lituaniană avea un profund caracter militar. Locuitorii acestor ţinuturi şi-au construit sute de castele de lemn pentru a se proteja împotriva atacurilor teutonilor şi pentru a-şi păstra independenţa faţă de aceştia. Clădirile fortificate, înălţate de cele mai multe ori pe vârfurile dealurilor, erau suficient de încăpătoare pentru a adăposti purtători ai titlurilor nobiliare şi mai mulţi luptători experimentaţi. Din păcate, castelele de lemn s-au prăpădit odată ce şi-au împlinit destinul şi doar câteva rămăşiţe ale acestor construcţii eroice s-au mai păstrat până azi. Arheologii şi istoricii lituanieni încearcă, totuşi, să reînvie secole de istorie reconstruind câteva dintre cele mai importante fortificaţii de lemn. Este şi cazul vechiului castel Voruta, reşedinţa singurului rege încoronat al Lituaniei, Mindaugas.

Vilnius, Capitala Culturala Europeana în 2009

Castelele de lemn n-au fost singurele modalităţi de apărare ale strămoşilor, de-a lungul istoriei. Prin secolul al XIV-lea, meştesugarii germani încep să ridice primele ziduri din piatră şi cărămidă, care se mai pot vedea şi astăzi. Castelul Gediminas din Vilnius, construit, spune legenda, în urma unui vis avut de ducele cu acelaşi nume, este doar unul dintre exemple. Clădit iniţial din lemn şi întărit în mai multe rânduri cu cărămidă, edificiul a devenit una dintre principalele atracţii ale Capitalei. Arheologii au reuşit chiar să găsească bucăţi din vechiul zid de lemn, pe care le studiază cu meticulozitate în vederea reconstruirii castelului în conformitate cu adevărul istoric. O parte dintre rămăşiţe sunt expuse la Muzeul de Arheologie aflat în interiorul fortificaţiei.

Punctul cel mai înalt al castelului permite o observare panoramică a Capitalei. Centrul vechi, inclus în Patrimoniul UNESCO, este un curcubeu al stilurilor arhitecturale. Renaşterea italiană, barocul şi mai ales stilul gotic şi-au pus amprenta pe siluetele clădirilor, multe dintre ele modelate în spirit bizantin. Cu toate ca Lituania a fost una dintre ultimele ţări europene convertite la creştinism, centrul istoric al Capitalei are acum în jur de 40 de lăcaşe de cult, construite în diferite stiluri arhitecturale. Cea mai vizitata este Biserica gotică Sfânta Ana, despre care însuşi Împăratul Napoleon ar fi spus, în 1812, când armata franceză a ocupat oraşul Vilnius, că ar dori să şi-o poată aşeza în palmă, pentru a o duce la Paris. Istoria nu a fost însă deloc mărinimoasă cu locurile de rugaciune ale evreilor. Capitala, numita cândva "oraşul celor o sută de sinagogi" sau "Ierusalimul Lituaniei", mai are acum un singur lăcaş de cult rezervat evreilor. Restul au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au pierit şi sute de mii de lituanieni de religie mozaică.

Un alt reper arhitectural, Palatul Prezidenţial, e construit în stil Empire, cu coloane "împrumutate" din Grecia Antică, locul de naştere al democraţiei. Înălţat pe la 1300 şi exins cu nenumărate ocazii, edificiul a devenit o "destinaţie de vacanţă" pentru ţarii ruşi în perioada în care Lituania se afla sub ocupaţie rusă. În zilele noastre, Palatul Prezidenţial este reşedinta şefului statului.

Arhitectura oraşului Vilnius este completată de statuete ale îngerilor. Deşi toata gloria o adună Îngerul din Uzupis, reprezentările acestor fiinţe spirituale, închipuite chiar şi pe role, împânzesc oraşul. Tot în categoria arhitecturii inedite intră şi un monument dedicat muzicianului Frank Zappa.

Muzeele terorii

Lituania, o ţară care a ales să înveţe din greşelile trecutului, spune cu mult curaj povestea ororilor petrecute în deceniile de stăpânire sovietică. Unic în lume, Muzeul Victimelor Genocidului din Vilnius, cunoscut şi sub numele de Muzeul KGB, e amplasat într-o fostă închisoare folosită de agenţii secreţi sovietici. Uniformele originale, celulele aproape intacte, camerele de tortură şi numele victimelor gravate în piatră sunt numai câteva dintre imaginile şocante ale acestui film mut.

Aproape la fel de înfricoşător este şi Muzeul Diavolului, din orasul Kaunas, muzeu care prezintă forţele răului prin ochii civilizaţiilor de pe toata suprafaţa globului. Majoritatea obiectelor expuse sunt opere de artă, iar vizitatorii sunt invitaţi să doneze lucrări reprezentative pentru cultura lor. La subsolul muzeului se află un local decorat în aceeaşi notă.

Dealul Crucilor, cel mai misterios punct al Lituaniei

Loc de pelerinaj în special pentru creştinii din ţările baltice, Dealul Crucilor e unul dintre monumentele care l-au impresionat pe fostul suveran pontif, papa Ioan Paul al II-lea, care l-a comparat cu Colosseumul. Originile exacte ale Dealului Crucilor nu sunt cunoscute, dar istoricii cred că primele simboluri ale creştinismului ar fi fost aşezate la începutul secolului XIX. De-a lungul timpului, cruci minuscule sau gigantice, statui ale Fecioarei Maria ori rozarii au fost aduse aici de pelerinii catolici. Potrivit obiceiului, fiecare vizitator e rugat să lase acolo un simbol al creştinismului. Se estimeaza că acum ar exista aici mult peste 50.000 de obiecte de cult. Dealul Crucilor e situat in nordul Lituaniei, la 12 km de oraşul Siauliai.

Când să mergi în Lituania?

Nu atât vremea, cât numărul de ore de lumină solară de care ne putem bucura într-o zi desemneaza perioada cea mai bună de vizitare a Lituaniei, aşa că nu alegeţi iarna decât dacă v-aţi propus să exploraţi barurile şi cluburile de noapte, pentru că puţinele orele de lumina naturală nu vă vor permite să studiaţi îndeaproape minunăţiile arhitecturale şi geografice ale ţării. Primăvara şi vara par a pune în valoare cel mai bine Lituania. Totuşi, pe cât se poate evitaţi vârful de sezon, adică lunile iulie şi august, când e aglomeraţie, preţurile sunt mai mari şi creşte şi riscul de furtună. Fiind vorba de o ţară situată în nordul continentului, nu vă aşteptaţi să întâlniţi temperaturi prea ridicate. În toiul verii, la amiază, rareori vor fi mai mult de 22-23 de grade Celsius.

FACTS

Lituania este cea mai mare dintre cele trei ţări baltice, având o suprafaţă de 65.300 kmp, cam cât Oltenia şi Muntenia la un loc. Conform celor mai recente estimări (2012), populaţia statului ar fi de cca. 3,2 milioane locuitori. Un lituanian din şapte locuieşte în Vilnius.

În Lituania nu există munţi. Punctul cu cea mai mare altitudine este Juozapines Kalnas (293,6 m), situat în apropiere de Vilnius. Lituania are peste 700 de râuri şi aproape 3.000 de lacuri. Teritoriul său este acoperit în proporţie de 28% de păduri.

Lituanienii sunt recunoscuţi pentru rezultatele obţinute în ştiinţă. La Vilnius au loc cele mai importante conferinţe internationale de "Teoria probabilităţilor", iar fizicianul Kestutis Pyragas e apreciat de lumea întreagă pentru studiile sale privind controlul haosului.

Lituania va fi una dintre primele ţări care vor dispărea de pe hartă, dacă omenirea nu va găsi o soluţie împotriva încălzirii globale. Peste câteva sute de ani, s-ar putea ca oraşul Vilnius şi castelele medievale să mai existe doar în manualele de istorie...

 

Sursa: travel.descopera.ro

Tags:

...si pe facebook:

Opinia ta conteaza: