Creative Stuff

, , , , , , ,

Anul 2011, sezonul vacantelor ieftine in statiunile din Egipt 05-08-2011


Confruntaţi cu scăderea drastică a numărului de turişti din cauza revoluţiei din ianuarie, hotelierii egipteni au tăiat preţurile cu până la 60% şi se pregătesc să crească tarifele anul viitor.
 
Egiptenii încearcă din răsputeri să atragă turişti străini atât prin campanii de marketing, cât şi prin preţuri cu până la 60% mai mici faţă de anul trecut, spun managerii de hoteluri din staţiunile egiptene. Asta înseamnă că, dacă doriţi să vizitaţi Egiptul, este puţin probabil să prindeţi în viitor preţuri mai mici decât cele actuale. Asta deoarece hotelierii sunt pregătiţi să recupereze anul viitor cel puţin o parte din reducerea pe care o fac anul acesta.
 
De exemplu, Ermad Aziz, preşedintele Hotelului Savoy, de 5 stele, din staţiunea Sharm El Sheikh, spune că, după ce a redus preţurile cu 30% în 2011, anul viitor le vor creşte cu 10% faţă de acest an. 
 
Managerii hotelurilor de lux din staţiuni nu pot tăia mult din preţuri, deoarece ar trebui să facă rabat la calitate şi astfel să-şi păteze imaginea. 
 
Cât de sigur este Egiptul 
 
În condiţiile în care apele nu s-au liniştit complet în Cairo şi protestele de stradă continuă, pe fondul conflictelor dintre creştini şi musulmani, apare în mod natural întrebarea cât de sigur este Egiptul pentru turişti în acest moment? Este la fel de sigur ca orice ţară europeană, spun oficialii din Cairo. 
 
"Oraşele de la Marea Roşie au avut turişti chiar şi pe timpul evenimentelor din ianuarie. Niciun turist nu a fost rănit în timpul evenimentelor de atunci. Mişcările de stradă care au loc în prezent în Egipt sunt similare cu cele care au loc în Europa, şi au loc deoarece oamenii au mai multe drepturi", a declarat Amr Elezabi, şeful Autorităţii pentru Turism din Egipt.
 
Turismul din Egipt a pierdut peste 2 miliarde de dolari din cauza revoluţiei din luna ianuarie, potrivit Agerpres. Totuşi, după ridicarea restricţiilor impuse de guverne, în ultimele luni, numărul de turişti străini în ţara piramidelor a început să crească. Potrivit datelor Autorităţii pentru Turism din Egipt, după ce în ianuarie numărul de turişti străini era cu 11% mai mare decât în luna similară din 2010, în februarie în ţară au venit cu 80% mai puţini turişti. 
 
Din martie a început revenirea, scăderea fiind de aproximativ 60% faţă de luna similară din 2010, urmată de o scădere de 40% în aprilie, potrivit declaraţiilor lui Amr Elezabi, preşedintele Autorităţii. 
 
Piaţa Tahrir, un nou obiectiv turistic 
 
Chiar dacă turismul egiptean a avut numai de pierdut din cauza revoluţiei din ianuarie, pe termen lung va avea de câştigat, deoarece pe harta locurilor de văzut în Cairo a apărut şi Piaţa Tahrir, locul unde egiptenii şi-au câştigat democraţia. Deja turiştii care trec prin Cairo ţin neapărat să-şi facă poze în această piaţă din centrul oraşului.
 
Însă cine ajunge în Egipt nu poate rata obiective precum piramidele, Sfinxul, Muzeul de Egiptologie sau Valea Regilor. Sau poate merge în staţiuni precum Sharm El Sheikh, izolate de tot ce se întâmplă în viaţa social-politică din Cairo.
 
OFERTE 
 
Cât te costă un sejur în Egipt 
 
Cei care vor să viziteze capitala Egiptului, Cairo, o pot face la preţuri de la 293 euro/persoană pentru patru zile, cu mic dejun, la President Hotel, 3 stele. Preţul cuprinde transportul cu avionul, însă nu şi taxele de aeroport, de 90 de euro, conform ofertei Boreal Tours. 
 
La hotelul de 5 stele Le Meridien Pyramids situat în apropiere de piramide, un sejur de trei nopţi cu mic dejun costă 353 euro/persoană în cameră dublă, la care se adaugă taxele de aeroport, în oferta Sana Center Travel. 
 
Turiştii români pot sta şapte nopţi într-un hotel de 4 stele din Hurghada cu 534 euro/ persoană, în regim all inclusive la hotelul Three Corners Sunny Beach. Preţul include transportul cu avionul, viza şi taxa de asistenţă.
 
Un sejur similar, tot în Hurghada, la Amwaj Blue Beach Resort, un hotel de 5 stele, costă mai puţin de 600 euro/persoană. O săptămână la 5 stele în Sharm El Sheikh este chiar mai ieftină: de 574 euro/persoană la hotelul Shores Amphoras sau la Sol Y Mar Riva Club, all inclusive. Aceste excursii sunt organizate de Calibra Travel. Iar pentru şase nopţi în perioada 12-18 iunie la hotelul Savoy, 5 stele, turiştii vor plăti de la 150 euro/persoană, în cameră dublă, sau 255 euro în single, plus transportul.
 
 
Sursa: www.evz.ro

Romanian Ski Days la Kaprun 06-12-2011


S-a incheiat cea de-a doua editie a Romanian Ski Days la Kaprun ! Un succes ! Ski pe ghetar , concerte in aer liber cu Voltaj , Vunk , Hazard , petreceri rasunatoare in apres-ski . Romanii care au sarbatorit 1 Decembrie in Austria la Kaprun sigur se vor intoarce si la anul !

Zece motive sa...nu pleci in vacanta10-08-2011


Să fii vara la birou, atunci când colegii sunt plecaţi în concediu, e ca şi cum ai fi şi tu în concediu, dar fără să îţi consumi zilele. Fără să mai pui la socoteală că e şi şeful plecat, iar drumul până la serviciu va fi mult mai uşor.
Doar gândul că ai putea să nu pleci în concediu în vara asta îţi poate face rău. Ca să te mai alini un pic, sunt şi motive pentru care să-ţi iei vacanţă mai târziu poate fi chiar un avantaj. Demonstraţie în zece puncte.
1. Pleacă în extra sezon. Vacanţe la jumătate de preţ, plaje goale şi fără coloană de maşini pe autostradă. Fără să mai pui la socoteală că tu eşti în vacanţă, iar restul lumii munceşte.
2. Profită de o perioadă calmă. Să rămâi vara la birou e tot ca şi cum ţi-ai lua o vacanţă, numai că nu-ţi consumi zilele de vacanţă. În iulie şi august lucrurile se mişcă mai greu, dosarele sunt în stand-by pentru că şi clienţii sunt în vacanţă, vă puteţi lua pauze mai lungi şi mai dese şi nu mai trebuie să staţi peste program.
3. Recuperează timpul pierdut. Prins mereu cu un teanc de dosare, vara este periada ideală să îţi pui ordine în ele şi să termini tot ce ai început, ca să fii liniştit după perioada vacanţelor.
4. Transportul este mult mai degajat. Fie că mergi la serviciu cu maşina sau mijloacele de transport în comun, drumul este mult mai liber. P0ţi prinde chiar şi un loc în metrou sau în autobuz!
5. Şefii sunt plecaţi. La birou nu mai este nimeni să te supravegeheze sau să îţi ceară socoteală. Poţi să iei şi iniţiative pe care să le valorizezi de îndată ce şeful se va întoarce.
6. Te împrieteneşti cu colegii din alte departamente. Singur pe culoare şi fără să stai la coadă la automatul de cafea, vei avea altfel ochi pentru colegii din alte departamente şi veţi solidariza, din simaptie.
7. Nu o să mai auzi vorbindu-se de copii. Dacă nu ai copii, dar ştii totul despre scutece sau despre alăptaree de la colegii care nu vorbesc decât despre asta, e momentul în care poţi respira. Fericiţii părinţi sunt plecaţi cu micuţii în vacanţă, deci veţi găsi şi alte subiecte de conversaţie.
8. Nu o să fii deranjat în concediu. Când pleci vara în concediu rişti să îţi sune telefonul la fiecare cinci minute. Majoritatea colegilor fiind plecaţi, cei care rămân e posibil să nu se descurce şi atunci vor suna pentru instrucţiuni. Dacă pleci după ce se întoarce toată lumea, se vor descurca cu siguranţă fără tine
9. Eşti exotic faţă de ceilalţi colegi. Dacă pleci în acelaşi timp cu restul lumii, bronzul de vacanţă se va pierde în masă. De fapt, ce este mai comun decât un chip bronzat în luna august? Dacă pleci mai târziu, chipul odihnit se va distinge cu siguranţă printre cele deja încercănate.
10. Fii oportunist! Şeful va aprecia cu siguranţă că tu ai acceptat să rămâi la birou când toată lumea era plecată.

 

Sursa: www.travelmix.ro

Tags:

, , , , , , , , , , , ,

...si pe facebook:

Opinia ta conteaza:

SIMBOTOUR