Creative Stuff

, , , , , , , ,

SPANIA: COSTA BRAVA & MARESME

Program“BE TRAVELLER”derulat in perioada SEPTEMBRIE 2011 – IUNIE 2012

Descarca aici oferta detaliata

 

SPANIA: COSTA BRAVA & MARESME

MAI – DECEMBRIE 2011

Programul se adreseaza TINERILOR cu varsta sub 30 ani

Descarca aici oferta detaliata

 

SPANIA: COSTA BRAVA & MARESME

(Lloret, Blanes, Malgrat, Pineda, Callela)

Program “FORTUNA”derulat in perioada MAI – DECEMBRIE 2011

Descarca aici oferta detaliata

TERRA SAXONIS – opt veacuri de amintiri06-05-2012


 

Cei carora le plac cetatile medievale, sa ridice mana! Dar bisericile fortificate? Mana sus! Si peisajele frumoase, tihnite, de deal? Pajistile inflorite? Mancarea buna? Traditii locale? Descoperiri? Daca va plac toate aceste lucruri, ati petrecut vreo vacanta in sud-estul Transilvaniei, in satele sasesti din jurul Sighisoarei? Pai, daca n-ati fost, duceti-va, ca sa prindeti sansa de a vedea toate aceste lucruri minunate adunate la un loc. Eu am fost, si de asta sunt asa de entuziasmata.

In apararea unui paradis fragil

Ne-am invatat sa tot deplangem deosebirile dintre noi si restul Europei: ce multe lucruri bune au ei si n-avem noi! Ce-ati zice daca ati sti ca la noi se gasesc minunatii pe care alte tari ale Europei le-au pierdut de mult? Nu credeti ca exista asa ceva? Ba da, exista, si credeti-ma, te impresioneaza puternic sa auzi un botanist britanic deplangand pierderea pajistilor inflorite ale Angliei si, in schimb, admirand, insufletit pana la extaz, frumusetea poienilor pline de flori, care imbraca dealurile ardelene. Se petrece aievea, intr-un tinut care se intinde peste aproape 90.000 de hectare, la hotarul dintre judetele Brasov, Mures si Sibiu: regiunea Sighisoara - Tarnava Mare. Candva, in aceste locuri traiau sute de mii de sasi. Ei au modelat acest peisaj, imbinare de natura si influenta umana, transformandu-l in ceea ce acum este descris drept "un peisaj cultural si ecologic rar intalnit in Europa, de o valoare naturala foarte ridicata." Caracterizarea apartine specialistilor Fundatiei ADEPT – o asociatie romano-britanica, in cadrul careia lucreaza multi specialisti europeni si care si-a propus sa salveze acest peisaj unic.

Opt secole

Sasii - populatie germanica - s-au asezat in aceste locuri in secolele al XII-lea si XIII-lea, venind din Flandra, Luxemburg si valea raului Moselle. Au adus cu ei felurite indeletniciri artizanale si comerciale, dar si practici agrare avansate pentru acea perioada, superioare celor existente inainte in regiune. Si, astfel, tinutul – numit in texte latine ale vremii Terra Saxonis, adica Tinutul Sasilor - a prosperat. Dar opt secole de crestere au fost urmate de o descrestere dramatica, o adevarata prabusire, brusca si dureroasa. Plecarea sasilor in doua mari valuri - unul in anii 1970, altul dupa 1990 – a depopulat satele, lasand sute de case pustii. Iar acum, deasupra acestui "paradis fragil" (expresia apartine aceluiasi botanist britanic despre care am vorbit mai sus: John Akeroyd) pluteste amenintarea practicilor agricole moderne, cu ingrasaminte chimice, pesticide si masinarii necrutator de eficiente. Or, aceasta regiune are nevoie de o altfel de gospodarire, mai blanda fata de natura - ceea ce, in termeni moderni, s-ar numi management agricol traditional. Asta incearca sa faca Fundatia ADEPT sa-i convinga si sa-i ajute pe oamenii locului sa pastreze ceea ce au si sa aduca acest loc in secolul XXI fara a-i pierde pe drum caracterul unic, ce ne aminteste nostalgic de peisajul Europei medievale, cu tot ce avea ea frumos pe atunci.

Un loc al descoperirilor

O cale exista: regiunea Sighisoara – Tarnava Mare este ideala pentru a fi desemnata drept sit Natura 2000, in cadrul unei retele cu acelasi nume, un instrument prin care Uniunea Europeana urmareste sa protejeze biodiversitatea Europei. Pana atunci, cu un sprijin generos din partea companiei Orange (alaturi de Darwin Initiative, din partea guvernului britanic) si cu o gramada de munca, s-au obtinut deja rezultate. Exista pensiuni pentru cei care doresc sa renunte la confortul standardizat si impersonal oferit de marile hoteluri, pentru a descoperi, in schimb, incantari neasteptate in timpul unei vacante petrecute intr-o gospodarie taraneasca. Inainte de a fi o experienta spirituala – ceea ce ajunge sa fie, intodeauna – un ragaz petrecut aici inseamna, in primul rand, o acumulare de experiente senzoriale – pentru multi, inedite. Cei care inca mai pretuiesc autenticul si naturalul descopera, fermecati, placeri aproape uitate sau niciodata stiute: dulceturi delicioase, dupa retete simple si vechi, din fructele padurii si ale livezii; miere cu parfum de faneata inflorita; zeci de feluri de bucate gustoase si temeinice, asa cum se gatesc in Ardeal. Si odai cu dusumele de lemn, cu sobe in care focul de busteni imblanzeste racoarea serilor, si desteptari in cantec de pasari si sunete vioaie de ograda. Pana si purtarea ciorapilor poate deveni o experienta inedita, caci ciorapii impletiti aici, din lana adevarata, aduc cu ei senzatii pe care unii nu le-au incercat niciodata: o atingere putin aspra, insotita de o caldura binefacatoare ce sfideaza ploaia, frigul si zapada.

Si sunt atatea lucruri de vazut, lucruri extraordinare pentru oamenii oraselor, crescuti in mediul artificial de sticla, beton si asfalt! Adesea, oamenii acestia, pentru care painea e un aliment infasurat in plastic, luat de la supermarket, dimpreuna cu punga plina cu carbuni pentru gratar, n-au vazut niciodata cum se fac painea si carbunii; cel mult, poate au citit despre asta. Aici, insa, legatura dintre oameni, indeletnicire si produsul finit e vie si, pentru turistii veniti de la oras, fie ei romani sau straini, a descoperi aceasta legatura e o revelatie. Aici, poti sta la cativa pasi de gura unui cuptor zidit, mare si stravechi, in care se savarseste tulburatoarea alchimie a prefacerii aluatului dospit in paine. Aici, poti vedea cu ochii tai cum fumega, la marginea unei ape, inconjurate de paduri, bocsele ce prefac lemnul copacilor in mangal.

Privelisti, chipuri, impresii...

Un sat sasesc se recunoaste de departe: o biserica inalta, ce impunge cu turla cerul, iar in jurul ei, un roi de case cu acoperisuri de tigla. Zeci de astfel de sate se insiruie printre dealurile ardelene, pastrand urmele acestei lungi convietuiri multiculturale. Sunt asemanatoare si, totusi, fiecare are ceva aparte – lucruri mai marunte sau mai mari, pe care le descoperi, le inregistrezi – cu aparatul fotografic sau doar cu tinerea de minte – si apoi le ai toata viata. Ca si cand ai face o investitie in bogatii spirituale. Am fost la Crit, am fost la Viscri, la Cloasterf, la Saschiz… si din fiecare loc am cate o colectie de amintiri pe care le pastrez cu drag si, din cand in cand, le scot din cutia mintii ca sa ma bucur de ele:

Biserica din Viscri, alba si impunatoare zidire-fortareata, braul de cetate adunand la mijloc edificii cu pereti grosi de piatra, intre care zgomotele lumii amutesc. Case – fostele case ale sasilor – legate intre ele prin ziduri sau garduri, astfel incat alcatuiesc, de-a lungul ulitei, o singura fatada continua – magnific simbol arhitectural al solidaritatii care a tinut inchegate aceste comunitati, timp de opt veacuri. Paduri linistite acoperind coline cu panta blanda, paduri prin care te poti plimba ceasuri in sir, bucurandu-te de umbra si racoare. Pajisti care, la vremea primaverii si a verii, sunt niste explozii de frumusete, adevarate mari de flori multicolore, unduind peste dealuri. Gradini taranesti pline de soare, in care se invalmasesc, exuberant, flori in culori tari si legume pline de savoare. Plantatii de hamei, care parca nu se intind, ci se inalta, cu viguroasele lor liane verzi catarandu-se pe corzi lungi de cativa metri. Macesele, rubarba, zmeura, afinele, urda proaspata, prajiturile sasesti… atatea si atatea bunatati, un rasfat al gustului! Oameni ai locului - cu graiul lor, cu povestile lor, cu indeletnicirile lor. Alti oameni, veniti din locuri departate, dar care s-au indragostit de acest tinut si i s-au devotat. Mii de de lucruri minunate, mii de impresii care dainuie ani si ani de zile…Poti veni aici in vacanta – o altfel de vacanta decat cele cu care, poate, te-ai obisnuit an dupa an. Poti veni intr-o vizita scurta, dar bogata in impresii intense. Poti veni cu aparatul de fotografiat, la vanatoare de imagini expresive, captivante: natura, arhitectura, oameni, indeletniciri… Oricum ai veni, ai sa vezi, ca incet-incet, incepi sa inveti si mai ales, sa intelegi altfel istoria – nu istoria oficiala, aceea cu domnitori, batalii si documente, ci acea istorie marunta si vie care se tot aduna, zi dupa zi, alcatuind indelungata poveste a lumii si a omenirii.

 

Sursa: www.descopera.ro

Lituania – fost taram al castelelor de lemn06-05-2012


 

Istoria medievală a Europei abundă în poveşti de capă şi spadă, bătălii eroice şi portrete ale războinicilor care, prin vitejia lor, au culcat la pământ oştile duşmanului. Lituania, situată exact în inima geografică a continentului, nu s-a conformat neapărat canoanelor Evului Mediu, deşi devenise, prin secolele XIV-XV, un imperiu şi reunea teritorii însemnate din centrul şi estul Europei. Astăzi, rămăşiţele acelor vremuri fac deliciul turiştilor şi reprezintă ingredientul secret al unei excursii pe care, cu siguranţă, nu o vei uita niciodată.

Rămăşiţele Lituaniei medievale

Lituania a sărbătorit, în 2009, un mileniu de la prima menţionare istorică a numelui său. Pe 14 februarie 1009 (o zi pe care azi am asocia-o, poate, cu Valentine's Day), în manuscrisul medieval german Cronica din Quedlinburg se pomenea despre un arhiepiscop, Sfântul Bruno, ucis la graniţa dintre Lituania şi Rutenia (stat care se întindea până spre nordul actualului teritoriu al ţării noastre).

Cu aproape o mie de ani în urma, societatea lituaniană avea un profund caracter militar. Locuitorii acestor ţinuturi şi-au construit sute de castele de lemn pentru a se proteja împotriva atacurilor teutonilor şi pentru a-şi păstra independenţa faţă de aceştia. Clădirile fortificate, înălţate de cele mai multe ori pe vârfurile dealurilor, erau suficient de încăpătoare pentru a adăposti purtători ai titlurilor nobiliare şi mai mulţi luptători experimentaţi. Din păcate, castelele de lemn s-au prăpădit odată ce şi-au împlinit destinul şi doar câteva rămăşiţe ale acestor construcţii eroice s-au mai păstrat până azi. Arheologii şi istoricii lituanieni încearcă, totuşi, să reînvie secole de istorie reconstruind câteva dintre cele mai importante fortificaţii de lemn. Este şi cazul vechiului castel Voruta, reşedinţa singurului rege încoronat al Lituaniei, Mindaugas.

Vilnius, Capitala Culturala Europeana în 2009

Castelele de lemn n-au fost singurele modalităţi de apărare ale strămoşilor, de-a lungul istoriei. Prin secolul al XIV-lea, meştesugarii germani încep să ridice primele ziduri din piatră şi cărămidă, care se mai pot vedea şi astăzi. Castelul Gediminas din Vilnius, construit, spune legenda, în urma unui vis avut de ducele cu acelaşi nume, este doar unul dintre exemple. Clădit iniţial din lemn şi întărit în mai multe rânduri cu cărămidă, edificiul a devenit una dintre principalele atracţii ale Capitalei. Arheologii au reuşit chiar să găsească bucăţi din vechiul zid de lemn, pe care le studiază cu meticulozitate în vederea reconstruirii castelului în conformitate cu adevărul istoric. O parte dintre rămăşiţe sunt expuse la Muzeul de Arheologie aflat în interiorul fortificaţiei.

Punctul cel mai înalt al castelului permite o observare panoramică a Capitalei. Centrul vechi, inclus în Patrimoniul UNESCO, este un curcubeu al stilurilor arhitecturale. Renaşterea italiană, barocul şi mai ales stilul gotic şi-au pus amprenta pe siluetele clădirilor, multe dintre ele modelate în spirit bizantin. Cu toate ca Lituania a fost una dintre ultimele ţări europene convertite la creştinism, centrul istoric al Capitalei are acum în jur de 40 de lăcaşe de cult, construite în diferite stiluri arhitecturale. Cea mai vizitata este Biserica gotică Sfânta Ana, despre care însuşi Împăratul Napoleon ar fi spus, în 1812, când armata franceză a ocupat oraşul Vilnius, că ar dori să şi-o poată aşeza în palmă, pentru a o duce la Paris. Istoria nu a fost însă deloc mărinimoasă cu locurile de rugaciune ale evreilor. Capitala, numita cândva "oraşul celor o sută de sinagogi" sau "Ierusalimul Lituaniei", mai are acum un singur lăcaş de cult rezervat evreilor. Restul au fost distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au pierit şi sute de mii de lituanieni de religie mozaică.

Un alt reper arhitectural, Palatul Prezidenţial, e construit în stil Empire, cu coloane "împrumutate" din Grecia Antică, locul de naştere al democraţiei. Înălţat pe la 1300 şi exins cu nenumărate ocazii, edificiul a devenit o "destinaţie de vacanţă" pentru ţarii ruşi în perioada în care Lituania se afla sub ocupaţie rusă. În zilele noastre, Palatul Prezidenţial este reşedinta şefului statului.

Arhitectura oraşului Vilnius este completată de statuete ale îngerilor. Deşi toata gloria o adună Îngerul din Uzupis, reprezentările acestor fiinţe spirituale, închipuite chiar şi pe role, împânzesc oraşul. Tot în categoria arhitecturii inedite intră şi un monument dedicat muzicianului Frank Zappa.

Muzeele terorii

Lituania, o ţară care a ales să înveţe din greşelile trecutului, spune cu mult curaj povestea ororilor petrecute în deceniile de stăpânire sovietică. Unic în lume, Muzeul Victimelor Genocidului din Vilnius, cunoscut şi sub numele de Muzeul KGB, e amplasat într-o fostă închisoare folosită de agenţii secreţi sovietici. Uniformele originale, celulele aproape intacte, camerele de tortură şi numele victimelor gravate în piatră sunt numai câteva dintre imaginile şocante ale acestui film mut.

Aproape la fel de înfricoşător este şi Muzeul Diavolului, din orasul Kaunas, muzeu care prezintă forţele răului prin ochii civilizaţiilor de pe toata suprafaţa globului. Majoritatea obiectelor expuse sunt opere de artă, iar vizitatorii sunt invitaţi să doneze lucrări reprezentative pentru cultura lor. La subsolul muzeului se află un local decorat în aceeaşi notă.

Dealul Crucilor, cel mai misterios punct al Lituaniei

Loc de pelerinaj în special pentru creştinii din ţările baltice, Dealul Crucilor e unul dintre monumentele care l-au impresionat pe fostul suveran pontif, papa Ioan Paul al II-lea, care l-a comparat cu Colosseumul. Originile exacte ale Dealului Crucilor nu sunt cunoscute, dar istoricii cred că primele simboluri ale creştinismului ar fi fost aşezate la începutul secolului XIX. De-a lungul timpului, cruci minuscule sau gigantice, statui ale Fecioarei Maria ori rozarii au fost aduse aici de pelerinii catolici. Potrivit obiceiului, fiecare vizitator e rugat să lase acolo un simbol al creştinismului. Se estimeaza că acum ar exista aici mult peste 50.000 de obiecte de cult. Dealul Crucilor e situat in nordul Lituaniei, la 12 km de oraşul Siauliai.

Când să mergi în Lituania?

Nu atât vremea, cât numărul de ore de lumină solară de care ne putem bucura într-o zi desemneaza perioada cea mai bună de vizitare a Lituaniei, aşa că nu alegeţi iarna decât dacă v-aţi propus să exploraţi barurile şi cluburile de noapte, pentru că puţinele orele de lumina naturală nu vă vor permite să studiaţi îndeaproape minunăţiile arhitecturale şi geografice ale ţării. Primăvara şi vara par a pune în valoare cel mai bine Lituania. Totuşi, pe cât se poate evitaţi vârful de sezon, adică lunile iulie şi august, când e aglomeraţie, preţurile sunt mai mari şi creşte şi riscul de furtună. Fiind vorba de o ţară situată în nordul continentului, nu vă aşteptaţi să întâlniţi temperaturi prea ridicate. În toiul verii, la amiază, rareori vor fi mai mult de 22-23 de grade Celsius.

FACTS

Lituania este cea mai mare dintre cele trei ţări baltice, având o suprafaţă de 65.300 kmp, cam cât Oltenia şi Muntenia la un loc. Conform celor mai recente estimări (2012), populaţia statului ar fi de cca. 3,2 milioane locuitori. Un lituanian din şapte locuieşte în Vilnius.

În Lituania nu există munţi. Punctul cu cea mai mare altitudine este Juozapines Kalnas (293,6 m), situat în apropiere de Vilnius. Lituania are peste 700 de râuri şi aproape 3.000 de lacuri. Teritoriul său este acoperit în proporţie de 28% de păduri.

Lituanienii sunt recunoscuţi pentru rezultatele obţinute în ştiinţă. La Vilnius au loc cele mai importante conferinţe internationale de "Teoria probabilităţilor", iar fizicianul Kestutis Pyragas e apreciat de lumea întreagă pentru studiile sale privind controlul haosului.

Lituania va fi una dintre primele ţări care vor dispărea de pe hartă, dacă omenirea nu va găsi o soluţie împotriva încălzirii globale. Peste câteva sute de ani, s-ar putea ca oraşul Vilnius şi castelele medievale să mai existe doar în manualele de istorie...

 

Sursa: travel.descopera.ro

Zece motive sa...nu pleci in vacanta10-08-2011


Să fii vara la birou, atunci când colegii sunt plecaţi în concediu, e ca şi cum ai fi şi tu în concediu, dar fără să îţi consumi zilele. Fără să mai pui la socoteală că e şi şeful plecat, iar drumul până la serviciu va fi mult mai uşor.
Doar gândul că ai putea să nu pleci în concediu în vara asta îţi poate face rău. Ca să te mai alini un pic, sunt şi motive pentru care să-ţi iei vacanţă mai târziu poate fi chiar un avantaj. Demonstraţie în zece puncte.
1. Pleacă în extra sezon. Vacanţe la jumătate de preţ, plaje goale şi fără coloană de maşini pe autostradă. Fără să mai pui la socoteală că tu eşti în vacanţă, iar restul lumii munceşte.
2. Profită de o perioadă calmă. Să rămâi vara la birou e tot ca şi cum ţi-ai lua o vacanţă, numai că nu-ţi consumi zilele de vacanţă. În iulie şi august lucrurile se mişcă mai greu, dosarele sunt în stand-by pentru că şi clienţii sunt în vacanţă, vă puteţi lua pauze mai lungi şi mai dese şi nu mai trebuie să staţi peste program.
3. Recuperează timpul pierdut. Prins mereu cu un teanc de dosare, vara este periada ideală să îţi pui ordine în ele şi să termini tot ce ai început, ca să fii liniştit după perioada vacanţelor.
4. Transportul este mult mai degajat. Fie că mergi la serviciu cu maşina sau mijloacele de transport în comun, drumul este mult mai liber. P0ţi prinde chiar şi un loc în metrou sau în autobuz!
5. Şefii sunt plecaţi. La birou nu mai este nimeni să te supravegeheze sau să îţi ceară socoteală. Poţi să iei şi iniţiative pe care să le valorizezi de îndată ce şeful se va întoarce.
6. Te împrieteneşti cu colegii din alte departamente. Singur pe culoare şi fără să stai la coadă la automatul de cafea, vei avea altfel ochi pentru colegii din alte departamente şi veţi solidariza, din simaptie.
7. Nu o să mai auzi vorbindu-se de copii. Dacă nu ai copii, dar ştii totul despre scutece sau despre alăptaree de la colegii care nu vorbesc decât despre asta, e momentul în care poţi respira. Fericiţii părinţi sunt plecaţi cu micuţii în vacanţă, deci veţi găsi şi alte subiecte de conversaţie.
8. Nu o să fii deranjat în concediu. Când pleci vara în concediu rişti să îţi sune telefonul la fiecare cinci minute. Majoritatea colegilor fiind plecaţi, cei care rămân e posibil să nu se descurce şi atunci vor suna pentru instrucţiuni. Dacă pleci după ce se întoarce toată lumea, se vor descurca cu siguranţă fără tine
9. Eşti exotic faţă de ceilalţi colegi. Dacă pleci în acelaşi timp cu restul lumii, bronzul de vacanţă se va pierde în masă. De fapt, ce este mai comun decât un chip bronzat în luna august? Dacă pleci mai târziu, chipul odihnit se va distinge cu siguranţă printre cele deja încercănate.
10. Fii oportunist! Şeful va aprecia cu siguranţă că tu ai acceptat să rămâi la birou când toată lumea era plecată.

 

Sursa: www.travelmix.ro

Tags:

, , , , , , , , , , , , ,

...si pe facebook:

Opinia ta conteaza:

SIMBOTOUR