Creative Stuff

, , , ,

Revelion Dubrovnik / 7 zile

» Plecari: 29.Dec.2012

» Transport: cu Autocar
» Durata: 7 zile
» Pret: de la 359 EURO de persoana
» Categorie cazare 4*

» Traseu: Dubrovnik


ZIUA 1: Plecare din Bucuresti, ora 05:00 de la restaurantul Cina pe traseul Bucuresti-Pitesti-Craiova-Drobeta Turnu Severin. Cazare la Belgrad, hotel 3.
Tur de oras in capitala Serbiei pentru a admira: Citadela Kalemegdan (fost punct de aparare pentru oras, iar astazi putem vedea portile medievale si baile turcesti), centrul vechi al orasului, Biserica Ortodoxa Sava Serbian.
ZIUA 2: Mic dejun. Plecare catre Croatia. Se tranziteaza Serbia si Bosnia-Hertegovina. Popas la Sarajevo. Cazare in Dalmatia-zona turistica Dubrovnik, hotel 4.
ZIUA 3: Mic dejun. Tur pietonal in cel mai vizitat oras al Croatiei – Dubrovnik, pentru a admira Cetatea, Catedrala, zidurile orasului vechi, Biserica Sf. Vlaho (patronul spiritual al orasului), Turnul cu ceas, Manastirea Franciscana.Seara puteti opta pentru cina de Revelion la restaurantul hotelului sau puteti intampina noul an in vechiul oras.

LA MULTI ANI!!

ZIUA 4: Mic dejun. Timp liber la dispozitia turistilor. Puteti sa va relaxati la piscina hotelului sau va recomandam o plimbare in centrul istoric.
ZIUA 5: Mic dejun. Optional, deplasare catre capitala Dalmatiei - Split (orasul Imparatului Diocletian) pentru a admira: Palatul si Mausoleul Imparatului Diocletian (exterior), Poarta de Aur, Statuia Episcopului Grigore de Nin, Catedrala Sf. Duje. Seara, sosire si cazare la acelasi hotel.

ZIUA 6: Mic dejun. Plecare catre Belgrad cu popas la Mostar. Cazare la Belgrad, hotel 3.

ZIUA 7: Mic dejun. Plecare catre tara. Sosire in functie de traffic si de formalitatile vamale.



Servicii incluse:
Bonus: Tur de oras – Dubrovnik, Mostar, Sarajevo
Cazare la hotel de exceptie VALAMAR Resort 4 in DUBROVNIK; 3 cine la restaurantul aceluiasi hotel; gratis acces la piscina interioare, fitness, wellness si spa!

PRETUL INCLUDE:
transport cu autocar clasificat pentru turism 3;
2 nopti cazare cu mic dejun in Belgrad la hotel de 3;
4 nopti cazare cu 4 mic dejunuri + 3 cine in data de 30.12; 01.01si 02.01.2013 in Dubrovnik la hotel Valamar Lacroma-4 sau similar H. Valamar President 4;
asigurarea medicala,
ghid insotitor din partea agentiei pe traseu;

Nu Include:
intrarile la obiectivele turistice si nici ghizii pentru acestea, cina de Revelion-optional, excursiile optionale, asigurarea storno (RECOMANDATA).

Reduceri:
Copil pana in 12 ani cazat in camera cu 2 adulti are o reducere de 40 EUR

Locuri de imbarcare ; Pitesti ( Hotel Celly), Slatina (Hotel Parc), Craiova (Hotel Jiul), Drobeta Turnu Severin (Hotel Traian).
ACTE NECESARE: pasaport valabil inca 6 luni de la data plecarii; pentru copii minori neinsotiti de ambii parinti este necesar acordul legalizat al parintilor. Detalii la www.politiadefrontiera.ro
Persoanele care se inscriu singure si pentru care agentia nu gaseste partener/partenera nu vor plati diferenta pentru camera single.

Machu Picchu, 100 de ani de mister09-10-2013


Pe 24 iulie 2011 se împlinesc 100 de ani de la descoperirea cetăţii incase Machu Picchu, al cărei nume se traduce prin „piscul bătrân” în limba Quechua, vorbită de-a lungul Anzilor. Hiram Bingham, cel care a descoperit citadela în anul 1911, i-a dat numele muntelui pe care este situată, iar denumirea originală nu a fost descoperită niciodată.

Machu Picchu se situează pe o culme de munte la 450 de metri deasupra fluviului Urubamba, afluent al Amazonului. Întregul complex se întinde pe 32.500 de hectare, însă zona construită, care cuprinde 172 de locuinţe, este concentrată pe un platou ce măsoară 530 de metri în lungime şi 200 de metri în lăţime, înconjurat de terase destinate agriculturii. Se crede că aproximativ 1.000 de oameni au locuit în acest vechi oraş incaş, construit în secolul al XV-lea.

Cum a fost "descoperit" Machu Picchu

Hiram Bingham III, un tânăr profesor de istorie de la Universitatea Yale, a pornit în 1911 într-o expediţie de cercetare în Peru, propunându-şi să descopere "ultimul refugiu al civilizaţiei Inca". El mai călătorise cu 3 ani înainte în America de Sud şi vizitase ruinele incase din Choquequirao, în sudul Peru-ului. Această călătorie i-a trezit interesul pentru cetăţile civilizaţiei Inca, făcându-l să viseze la descoperirea "oraşului pierdut" al incaşilor.

Bingham aflase din documentele istorice faptul că Manco Inca, unul dintre ultimii împăraţi incaşi, a construit un oraş intitulat Vilcabamba într-o zonă nelocuită, în încercarea de a ieşi de sub dominaţia conchistadorilor spanioli. De asemenea, Bingham auzise despre o aşezare aflată pe culmea estică a Anzilor, intitulată "Matcho Piccu", însă niciun european sau american nu reuşise să descopere acest sit, el nefiind menţionat nici de documentele spaniole.

Bingham a pornit în expediţie convins că va găsi ultima cetate a incaşilor în valea râului Urubamba. Spre norocul său, în acel an guvernul peruan croise un drum prin defileul râului Urubamba, pentru a facilita transportul de zahăr, cauciuc şi cacao din Amazon. Istoricul american a fost printre primii exploratori care au putut folosi acest drum, acesta dovedindu-se extrem de util în expediţia sa.

Cu o zi înainte de epocala descoperire, Bingham l-a întâlnit pe Melchor Arteaga, un campesino (ţăran) din zonă, care i-a spus că putea să-l conducă la un oraş străvechi. În dimineaţa zilei de 24 iulie 1911, ploua în valea Urubamba, iar Arteaga i-a spus lui Bingham că urcuşul era prea dificil pe timp de ploaie. "Când am fost de acord să-l plătesc cu un sol, de 3-4 ori venitul unei zile de muncă în zonă, a acceptat în cele din urmă să ne ghideze la ruine", a relatat exploratorul.

Urcând prin desişul pădurii tropicale, ei au ajuns la o fermă a câtorva campesinos, aflată la aproximativ 350 de metri deasupra nivelului râului. Surprinşi să-l vadă pe exploratorul american, ţăranii i-au dat acestuia de mâncare şi, aflând că acesta caută o cetate veche, i-au spus că "puţin mai departe" va găsi ruinele unui oraş vechi.

Însoţit de un copil în vârstă de 11 ani, care cunoştea calea spre ruine, Bingham a continuat să urce pe munte, până când a ajuns la o amplă zonă terasată ce l-a făcut să înţeleagă că a descoperit un sit important al civilizaţiei incase. Exploratorul american a continuat să urce timp de două ore, până când a ajuns la "un labirint de ziduri mici şi mari, acoperite de junglă, ruinele unor clădiri construite din blocuri de granit decupate atent şi legate fără să se fi folosit ciment". Bingham a rămas uimit de precizia şi măiestria pietrarilor incaşi şi de frumuseţea întregii structuri descoperite, fiind convins că descoperise "oraşul pierdut al Incaşilor".

Profesorul de la Yale a făcut un inventar al tuturor structurilor descoperite, iar un an mai târziu s-a întors şi a efectuat excavaţii în situl arheologic, curăţând suprafaţa de copaci şi expunând lumii întregi frumuseţea citadelei. Pe parcursul lucrărilor, Bingham a descoperit mii de obiecte - printre care unelte de piatră, bijuterii şi ceramică - pe care le-a dus la universitatea Yale, cu acordul guvernului peruan. În ultimele decenii, autorităţile din Peru au ajuns să regrete acordul, susţinând că de fapt acesta stipula doar împrumutul temporar al artefactelor către Yale.

Peru a avut o dispută îndelungată cu instituţia de învăţământ americană, solicitând acesteia să returneze artefactele pe care Bingham le-a scos din ţară. Pentru a recupera obiectele ce aparţineau patrimoniului naţional, preşedintele i-a scris preşedintelui american Barack Obama, cerându-i să intervină pentru a facilita repatrierea obiectelor. În cele din urmă, peruanii au avut sorţi de izbândă, universitatea Yale returnând o parte din cele peste 5.000 de obiecte în martie anul acesta, inclusiv 370 de piese de muzeu ce vor fi expuse în Cusco.

În ultimii ani, cercetări efectuate de oameni de ştiinţă din Franţa şi Peru au arătat că aventurierul german Augusto Berns vizitase Machu Picchu cu 44 de ani înainte de Bingham. Chiar dacă exploratorul american nu a "descoperit" cu adevărat Machu Picchu, ruinele fiind cunoscute de ţăranii ce trăiau în zonă, el a fost prima persoană care a făcut cunoscut acest sit în întreaga lume, publicând detalii şi imagini din expediţia sa în 1913. De aceea, el este considerat "descoperitorul ştiinţific" al Machu Picchu.

Bingham s-a dedicat politicii, a devenit guvernator şi membru în Senatul SUA, iar după ce şi-a pierdut postul de senator ca urmare a unui scandal de corupţie, nefiind reales, a început să-şi povestească aventurile din America de Sud, intrând în conştiinţa populară graţie cărţilor sale. Deloc modest, acesta scria într-unul dintre volumele sale următoarele cuvinte: "Columb a fost cel care a făcut continentul american cunoscut lumii civilizate. În acelaşi sens, eu am «descoperit» Machu Picchu".

Reputaţia sa de explorator s-a răspândit în întreaga lume, el fiind considerat unul dintre cei care au inspirat personajul hollywoodian "Indiana Jones", conceput de George Lucas şi Steven Spielberg.

Ce reprezenta Machu Picchu

Imperiul Inca a fost fondat de un trib ce a trăit în apropierea oraşului Cusco în secolul al XII-lea. Membrii acestuia s-au răspândit pe o suprafaţă întinsă de-a lungul Anzilor, acoperind întreg teritoriul pe care se găsesc astăzi Ecuador, Bolivia şi Chile.

Capitala imperiului Inca era Cusco (Q'osqo în Quechua), nume ce înseamnă "buricul pământului". Cusco era oraşul sfânt al incaşilor şi totodată centrul politic, militar şi cultural al imperiului. Din Cusco porneau toate drumurile ce făceau legătura între oraşele Imperiului, aici aflându-se reşedinţa împăraţilor incaşi.

Când a descoperit Machu Picchu, Bingham era ferm convins că a găsit Vilcabamba, oraşul construit de Manco Cápac drept ultim refugiu al incaşilor asupriţi de cuceritorii spanioli. Bingham se înşela; el descoperise şi adevăratul Vilcabamba, însă nu a realizat adevărata importanţă a sitului, considerând aşezarea prea simplă pentru a o cerceta în profunzime. Abia după moartea sa arheologii au confirmat faptul că Machu Picchu nu este Vilcabamba, astfel că Bingham nu a a aflat niciodată adevărul.

Faptul că Machu Picchu prezintă un singur stil arhitectural, similar cu cel al cetăţii Cusco, indică faptul întregul oraş a fost construit în acelaşi timp, nivelul de detaliu făcând puţin probabil ca aşezarea să fie ridicată în timp ce incaşii fugeau de asupritorii spanioli. De asemenea, numărul redus de terase destinate agriculturii sugerează că oraşul avea o populaţie mică şi că o bună parte din alimente provenea din Cusco.

De asemenea, pentru că Machu Picchu se află la mică distanţă de Cusco, la doar 3 zile de mers pe jos, într-un climat călduros, istoricii cred că această cetate era o reşedinţă folosită în timpul vacanţelor de împăratul Inca şi de servitorii săi. Pentru că se află la o altitudine mai joasă decât Cusco şi este situată pe o culme muntoasă în apropierea bazonului Amazonian, cetatea Machu Picchu avea parte de o iarnă mai blândă, cu un climat mai umed şi mai cald.

Această ipoteză este susţinută de faptul că în Machu Picchu nu au fost descoperite morminte elaborate, tipice conducătorilor incaşi, fapt ce sugerează că membrii familiei regale incase nu locuiau aici pentru perioade lungi.

Pentru că nu au descoperit nici un artefact spaniol, arheologii au concluzionat că Machu Picchu a fost abandonat de incaşi în preajma momentului cuceririi imperiului Inca de către spanioli.

Istoricii cred că cel de-al nouălea împărat al Regatului Cusco şi totodată fondatorul Imperiului Inca, Pachacútec, a fost cel care a comandat construirea complexului de la Machu Picchu, acest lucru petrecându-se în jurul anului 1450.

Pentru că incaşii nu foloseau roata, rămâne un mister modul în care au reuşit să urce pe această colină pietrele masive de granit folosite înconstrucţie. Majoritatea arheologilor consideră că acestea au fost împinse de sute de muncitori de-a lungul unui plan înclinat.

Citadela era împărţită în 3 secţiuni: una sacră, în care se găseau temple închinate zeului-soare, Inti, o zonă rezidenţială destinată claselor inferioare şi o zonă rezidenţială destinată preoţilor şi nobilimii.

Inti era cel mai important zeu al incaşilor, care credeau că împăraţii sunt descendenţii direcţi ai acestuia. Pentru multă vreme s-a crezut despre Machu Picchu că era o zonă cu o însemnătate spirituală importantă pentru incaşi, însă cele mai recente cercetări arată că religia nu constituia principalul rol al aşezării.

Concluzia arheologilor este că Machu Picchu reprezenta o reşedinţă a clasei conducătoare a Imperiului Inca, care se muta aici temporar împreună cu câteva sute de servitori. Majoritatea lucrătorilor erau olari, pietrari, bijutieri pricepuţi în prelucrarea aurului şi argintului, ţesători şi alţi meşteşugari. Cercetările istoricilor indică faptul că aceşti meşteşugari erau aduşi la Machu Picchu din toate colţurile imperiului, având parte de o viaţă bună în această cetate-staţiune.

Timp de o sută de ani, Machu Picchu a constituit destinaţia de vară a clasei conducătoare incase, fiind echivalentul unei staţiuni de lux din care aceştia continuau să desfăşoare activităţile de conducere a imperiului.

Arhitectura cetăţiii este impresionantă, templele, terasele destinate agriculturii, apeductele şi grădinile integrându-se perfect în mediul înconjurător. Interesul faţă de natură se reflectă în clădiri şi în instrumentele astronomice ce reflectă mişcările celeste ale soarelui în timpul solstiţiilor anuale.

Colina pe care incaşii au ales-o pentru a construi Machu Picchu oferă o panoramă superbă atât asupra vârfului Putucusi, considerat şi astăzi sacru de către localnicii din zonă, cât şi asupra naturii înconjurătoare. Şansa de a trăi în mijlocul unui peisaj superb prezenta însă costuri ridicate, aşa că locuitorii din Machu Picchu depindeau de resursele trimise din Cusco.

Cetatea nu a avut o viaţă lungă: aceasta nu a fost locuită nici măcar 100 de ani, oraşul fiind abandonat în jurul anului 1530, odată cu supunerea civilizaţiei Inca de către conchistadorii spanioli.

Machu Picchu astăzi şi problemele de conservare

Inclus pe lista Patrimoniului Mondial de către UNESCO în 1983, Machu Picchu atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti în fiecare an. "Machu Picchu are pentru Peru aceeaşi însemnătate pe care o au piramidele în Egipt", spune Luis Lumbreras, fost conducător al Institutului Naţional de Cultură.

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, Machu Picchu nu a fost vizitat de prea mulţi turişti, costurile pentru a ajunge într-un loc atât de îndepărtat fiind extrem de mari. Începând cu anii 1980 şi continuând până în 1999, turiştii au avut încă un motiv pentru a evita zona: un conflict între gherilele maoiste Sendero Luminoso şi guvernul peruan.

Cu toate acestea, în anul 1991 aproximativ 77.000 de turişti au vizitat Machu Picchu. După încheierea conflictului intern, numărul turiştilor a crescut de aproximativ 10 ori în ultimul deceniu, în 2009 vizitând cetatea incasă mai mult de 800.000 de oameni.

În ianuarie 2010, calea ferată ce leagă citadela de Cusco a fost distrusă de inundaţii, turiştilor fiindu-le imposibil să poată ajunge la sit timp de luni bune, fapt ce a generat pierderi de zeci de milioane de dolari. De aceea, anul trecut doar 700.000 de turişti au vizitat situl, însă pentru anul acesta se estimează un număr de un milion de vizitatori.

Acest lucru nu este văzut cu ochi buni de către oficialii UNESCO, îngrijoraţi de efectul pe care un număr atât de mare de vizitatori îl poate avea asupra sitului arheologic. Aceştia au cerut autorităţilor locale să limiteze numărul de persoane ce pot vizita într-o zi Machu Picchu la 1.800. În clipa aceasta, limita impusă de oficialităţi este de 2.500 de vizitatori.

O altă problemă o reprezintă autorităţile locale, pentru care nu primează întodeauna interesul arheologic şi istoric. "Autorităţile din zonă nu ştiu ce este UNESCO, nu înţeleg ce înseamnă o zonă protejată", susţine Fernando Astete, directorul Parcului Arheologic Machu Picchu.

În anul 2000, oficialităţile au permis unei companii producătoare de bere să filmeze o reclamă în cetate. În timpul filmărilor, un braţ al unei macarale s-a prăbuşit peste Intihuatana, o piatră incasă sacră folosită în timpul festivalurilor pentru adorarea celei mai importante zeităţi, zeul-soare Inti, şi care era totodată un instrument ştiinţific ce indica mişcările lunii, solstiţiile şi echinocţiile. Piatra a fost afectată, fiind ciobită în partea superioară, însă autorităţile au continuat să permită accesul carelor de filmare în Machu Picchu, singura consecinţă a evenimentului fiind condamnarea la 6 ani de închisoare a cameramanului vinovat. Recent, oficialităţile locale au autorizat filmarea unor scene de dans pentru Enhiran, un film de la Bollywood.

Cum ajungem la Machu Picchu?

Condor Airlines zboară pe ruta Bucureşti-Lima cu escale la Frankfurt, Santo Domingo şi Panama City. Zborul de la Lima la Cusco e operat de LAN Airlines. Puteţi descoperi şi alte opţiuni pe Flaps.ro.

Odată ajunşi în Cusco, va trebui să luaţi luaţi trenul. Majoritatea călătorilor optează pentru o călătorie până la Aguas Calientes (orăşel cunoscut şi sub numele de Machu Picchu Pueblo), călătoria de-a lungul celor 112 kilometri parcurgând un peisaj spectaculos. Există trei trenuri turistice spre Aguas Calientes, în funcţie de gradul de confort pe care îl doriţi, cel mai ieftin costând aproximativ 50$ pe segment. Trenul de lux poartă numele lui Hiram Bingham, iar o călătorie costă aproximativ 350$ pe segment, tarif ce include două mese şi un ghid care vă va însoţi în vizita prin Machu Picchu.

Din Aguas Calientes va trebui să luaţi un autobuz până la intrarea în Machu Picchu. Drumul durează doar 15 minute, însă vi se va părea cu siguranţă mai lung datorită serpentinelor care compun ruta.

Dacă preferaţi să mergeţi pe jos, urcuşul până la Machu Picchu durează aproximativ o oră. Poate vă aşteptaţi la o plimbare uşoară, însă nu este, mai ales dacă nu v-aţi obişnuit cu cantitatea redusă de oxigen din aer la această altitudine. Pentru a rezista mai bine condiţiilor climatice, localnicii mestecă frunza de coca şi beau ceaiuri din această plantă.

Dacă aveţi spirit de aventură, puteţi lua trenul doar până la Ollantaytambo, la 82 de kilometri de Cusco, iar de acolo puteţi porni în explorarea regiunii la pas. Călătoria pe Camino del Inca (Calea Incaşilor) este preferată de mulţi turişti, cei 43 de kilometri ce despart Ollantaytambo de Machu Picchu constituind o experienţă unică. Atenţie, însă: nu puteţi parcurge acest traseu decât ca parte a unui grup organizat de o agenţie de turism locală. Această măsură a fost luată după ce s-a constatat că anual în urma celor 75.000 de turişti ce călătoreau pe această rută rămâneau prea multe gunoaie care afectau mediul înconjurător.

Pentru că nu trebuie să rataţi răsăritul la Machu Picchu, este obligatoriu să trageţi peste noapte la unul dintre hotelurile din zonă. De asemenea, acest lucru vă va permite să exploraţi mai pe îndelete ruinele cetăţii incase, evitând aglomeraţia.

Când să vizităm Machu Picchu?

Între lunile noiembrie şi martie, adică în anotimpul ploios, veţi avea parte de precipitaţii în fiecare zi şi nu vă veţi putea bucura de răsăritul de soare, Machu Picchu fiind învăluit de nori dimineaţa. De aceea, cei mai mulţi turişti vizitează cetatea incasă între lunile mai şi octombrie. Un vârf de vizitatori se înregistrează şi cu ocazia celor două solstiţii anuale (20/21 iunie şi 21/22 decembrie), când mii de curioşi vin să vadă cum soarele se aliniază perfect cu fereastra Templului Soarelui, luminând un altar de piatră situat în centrul încăperii. Clădirea avea un rol spiritual, fiind dedicată venerării zeului Inti.

Numărul crescând de turişti îi îngrijorează pe specialişti, mulţi temându-se că Machu Picchu îşi va pierde aspectul unic, cetatea fiind unul dintre cele mai bine conservate monumente pre-columbiene. Şi comunitatea arheologică a tras un semnal de alarmă, mulţi specialişti considerând că această bijuterie arhitectonică nu va rezista în timp dacă autorităţile nu vor lua măsuri. "În 10 ani, valea aceasta va fi un imens parc de distracţii, un fel de Disneyland", avertizează Jose Canziani, un specialist în arheologie de la Universitatea Catolică din Lima.

Aşadar, dacă doriţi să descoperiţi citadela incasă în forma ei originală, cât încă nu este afectată iremediabil de miile de turişti ce o vizitează zilnic, grăbiţi-vă!

 

Sursa: descopera.ro

Top 10 cele mai ciudate asezari ale lumii09-10-2013


Recent, autoritatile din Sudan si-au anuntat planul de reproiectare a oraselor acestei tari in forma unor animale si fructe. Dezvoltatorii chinezi au de gand sa contruiasca in Golful Xiamen o imitatie a oraselului portuar spaniol Cadaqués, unde a trait candva artistul Salvador Dali. Dar acesti vizionari nu sunt nici pe departe pionieri intr-ale creativitatii urbanistice. Unele proiecte de acelasi fel se dovedesc, adesea, iluzorii si nu apuca sa vada lumina zilei, iar altele sunt rapid abandonate. Totusi, lumea este presarata, in diferse colturi ale sale, cu asezari fantastice, orase tematice si peisaje urbane suprarealiste. Iata zece dintre cele mai spectaculoase astfel de teritorii.


10. Orasul Sahului, Rusia
Ca descendenti directi ai lui Gingis Han, ar fi de asteptat ca locuitorii din Calmichia sa manifeste un cult aparte pentru fineturile artei razboiului si sa ii inchine acestuia festivaluri si monumente. Totusi, presedintele excentric al acestei republici rusesti, Kirsan Ilyumzhinov, a construit in 1998, cu o investitie de peste 30 de milioane de dolari, "Orasul Sahului", chiar in mijlocul Elistei, singura capitala europeana budista. Momentan, amanajarea urbanistica nu este un oras in adevaratul sens al cuvantului, aspecte vizuale tipice celui mai cunoscut sport al mintii regasindu-se doar la nivelul unui dom, in cateva case luxoase si pe unele stradute (nelipsind platforme de sah uriase, cu piese de dimensiunea unor copii), intr-o piscina, un hotel si un magazin de produse alimentare.

Cu toate acestea, conceptul se vrea a se extinde pana va cuprinde salile de opera si de spectacole din oras, muzeele, conservatorul, scoala de arte, academiile religioase, centrul de medicina traditionala si un complex de creativitate juvenila. Ramane de vazut daca toate acestea se vor intampla, avand in vedere ca mandatul de presedinte al lui Ilyumzhinov - care mai prezideaza si FIDE sau Federatia Mondiala de Sah - este pe cale sa expire, omul de afaceri nemaiavand dreptul sa isi depuna candidatura.


9. Regiunea Autonoma Evreiesca, Rusia
Un teritoriu evreiesc creat artificial de Stalin in indepartatul sud siberian, Regiunea Autonoma Evreiasca este un raion federal al Rusiei, situat la granita cu China. Populatia locului numara, in 2002, doar 190.000 de locuitori pe o suprafata de 36.000 km patrati (mai mare decat Israel), dintre care numai 1,5% sunt evrei, restul rusi si ucrainieni. Regiunea administrativa a fost fondata in 1928, in spiritul politicii staliniste a nationalitatilor, conform careia fiecare grup national din Uniunea Sovietica trebuia sa primeasca un teritoriu in care sa isi dezvolte autonom cultura.

Din punct de vedere al "Zionului Sovietic" ce se contura in fanteziile acelor vremuri, locul a ramas o relicva care mai aminteste de iudaism doar prin arhitectura unor cladiri si prin unele traditii inca pastrate. Ca stat, insa, Regiunea Autonoma Evreiasca, avand capitala la Birobidjan, este o entitate valida, cu guvern si partide politice, cu infrastructura, servicii de sanatate si de educatie, cu economie si turism. Nu este un teritoriu mort, asa cum il prezinta unele surse, prezenta inca vie a unor simboluri evreiesti dand un aer insolit locului.


8. Satul Piticilor, China
Peste 100 de cetateni chinezi suferinzi de nanism presteaza in cadrul unui spectacol intitulat "Regatul Piticilor", sustinut in apropierea localitatii Kunming, din provincia chineza Yunnan. Preselectia pentru aceasta reprezentatie a avut loc in vara anului 2009, participarea concurentilor presupunand numai doua conditii: varsta cuprinsa intre 18 si 40 ani si inaltimea mai mica de 130 centimetri. Nu erau solicitate alte abilitati speciale.

Acum, cei care au fost alesi, urca pe scena Gradinii Fluturilor din Lumea Kunming de doua ori pe zi, ca sa cante, sa danseze si sa presteze scene umoristice, totul pentru amuzarea multimii. Avand in vedere discriminarile de care se lovesc in China, oamenii in miniatura au privit "Regatul Piticilor" ca pe o oportunitate. Diversele surse atesta fie ideea ca parcul tematic este doar o afacere profitabila si nu o comunitate inchegata de pitici, fie emit teoria conform careia casele in forma de ciuperci servesc drept locuinte pentru ei si ca si-ar duce viata in acel loc.


7. Orasul unde nimeni nu are voie sa moara, Norvegia
Longyearbyen, mica localitate din arhipelagul norvegian Svalbard este una dintre cele mai nordice asezari umane si, la o prima vedere, nu pare mai mult decat un linistit oras din interiorul Cercului Arctic. Asta pana ii afli obiceiurile neobisnuite. O noapte dureaza aproximativ 6 luni, iar studentii invata cum sa impuste ursii polari pentru a se apara de atacurile acestora. Copiii de gradinita invata tehnici de fizioterapie pentru a-si mentine mobilitatea in cazuri de ninsoare abundenta, desi arhipelagul a inceput deja sa tanjeasca dupa zapezile de alta data, din cauza incalzirii globale. Nimic neobisnuit pentru un oras situat in apropierea Polului Nord. Ciudateniile apar in momentul in care locuitorii din Longyearbyen se confrunta cu o cauza naturala absolut normala: decesul.

Aceasta nu inseamna ca orasul este selectiv cu cei care trec poarta micului cimitir, doar ca expertii au realizat ca permafrostul impiedica descompunerea naturala a cadavrelor, motiv pentru care nimeni nu a mai fost inmormantat aici de peste 70 de ani. Pentru a primi un loc ce veci, locuitorii trebuie sa faca demersuri in alte orase ale Norvegiei, proceduri care uneori pot dura destul de mult. Dar ceea ce este si mai interesant, este faptul ca desi nimeni nu poate fi inmormantat in Longyearbyen, orasul este pregatit pentru Apocalipsa. In mica urbe norvegiana, programul Local Seed Vaults - program prin care seminte de plante sunt depozitate pentru a ajuta omenirea sa depaseasca o distrugere totala - a gasit locatia ideala pentru stocarea resurselor. Tot aici, in 1998, oamenii de stiinta au incercat sa dezgroape trupurile a sapte mineri decedati in 1918 din cauza gripei spaniole. Se spera identificarea virusului care a dus la moartea a peste 50 de milioane de oameni si crearea unui vaccin care sa il poata combate in viitor. Incercarile cercetatorilor au fost insa un esec.


6. Orasul Gunoaielor, Egipt
Manshiet Nasser este o ciudata comunitate din Cairo, Egipt. Oamenii numesc acest loc Orasul Gunoaielor, si asta pentru ca sute de tone de deseuri, din toata capitala egipteana, sunt aruncate aici. Si mai bizar este faptul ca exista persoane, chiar familii intregi, care locuiesc in Manshiet Nasser, sub denumirea generica de Zabbalin (gunoieri). Acestea scormonesc zilnic printre gunoaie in speranta de a gasi resturi care pot fi reciclate.

In fapt, circa 80% dintre gunoaiele adunate la Manshiet Nasser sunt reciclate si revandute. Majoritatea apartamentelor si a magazinelor construite in acest teritoriu nu au aprobare. In Orasul Gunoaielor, majoritatea familiilor sunt specializate in sortarea cate unui anumit tip de deseu. De asemenea, cea mai numeroasa comunitate de gunoieri este alcatuita din crestini ai Bisericii Copte, biserica in pestera a orasului, St Sama'an, fiind cea mai mare din Orientul Mijlociu, cu o capacitate de 20.000 de enoriasi. Desi pare incredibil, comunitati de acest gen exista si in alte colturi ale lumii, cele mai cunoscute fiind cele din Los Angeles, Mumbay si Manilla.


5. Insula Crucisator, Japonia
Candva cea mai dens populata locatie a lumii - cu 13.000 de locuitori pe km patrat, avand o suprafata de 1,2 km patrati - insula artificiala Hashima din apropierea coastei japoneze, careia pescarusii ce o survoleaza ii dau aerul unei uriase nava de lupta, este in prezent, poate, cel mai mare oras fantoma de pe planeta. Fondata initial ca dispozitiv de exploatare a carbunelui de catre gigantul japonez Mitsubishi, insula gazduia casino-uri, cinematografe si, mai ales, foarte multi oameni. Totul, pana la declinul industriei de carbuni, soldat cu inchiderea, in 1974, a minei, moment in care insula a fost subit abandonata de toti locuitorii ei.

Pana foarte recent, vizitarea locului era ilegala, deoarece nimic de pe insula nu mai poate fi restaurat si este complet nesigur. Pedeapsa pentru vizitarea insulei consta in 30 de zile de inchisoare. De curand insa, guvernul japonez a reconsiderat aceasta decizie si a renuntat la restrictia absoluta de vizitare a insulei. Denumirea de "Gunkanjima", adica Insula Crucisator, i se potriveste locului, deoarece, din anumite unghiuri, chiar pare a fi o asemenea nava teribila a marilor. Orasul de pe insula are in totalitate un aspect post-apocaliptic insa, dupa forma si pozitionarea cladirilor inca aflate in picioare, nici atunci cand regiunea era infloritoare traiul aici nu pare sa fi fost cel mai fericit - mai degraba comparabil cu vietuirea intr-un musuroi de furnici.


4. Gaura omului alb, Australia
Coober Pedy este un orasel din nordul Australiei Sudice, numarand o populatie de aproximativ 2.000 de locuitori. Localitatea este renumita pentru statutul ei de "capitala mondiala a opalului" - gratie cantitatii uriase de opal pretios exploatat aici - dar se bucura si de faima si gratie celei mai numeroase comunitati umane care traiesc in subteran, indeosebi in foste mine restaurate, din pricina insuportabilei calduri diurne a locului. Denumirea de "Coober Pedy" vine din termenul aborigen local "kupa-piti", care inseamna "groapa omului alb".

Aici, o casa standard sub pamant, cu trei camere, sufragerie, bucatarie si baie poate fi sapata in stanca dealurilor pentru un pret similar unei case la suprafata. Cea suberana isi pastreaza o temperatura constanta, in timp ce casa de pe sol are nevoie de aer conditionat, mai ales in lunile de vara, atunci cand temperaturile depasesc mereu 40 de grade Celsius. Coober Pedy este un orasel foarte mic, care a devenit un popas popular in randul destinatiilor turistice, atractii importante ale locului fiind minele, cimitirul, bisericile, hotelul si magazinele din subteran. Situat la jumatatea distantei dintre Adelaide si Alice Spring, Coober Pady a devenit rapid o atractie turistica, turismul aducand, in prezent, la fel de multi bani pe cat o fac extractiile de opal.


3. Orasul-fantoma modern, China
In general, prin oras fantoma se intelege o asezare umana parasita dupa o indelunga locuire, o asezare veche, abandonata de catre oameni in urma unui cataclism sau a caderii economice. Cum poate, insa, un oras ultra modern sa devina unul fantoma? Ei bine, raspunsul vine din China, mai precis din orasul Ordos, acolo unde Kangbashi, unul dintre cele mai noi si mai moderne cartiere, este absolut gol. Districtul Kangabashi din Mongolia Interioara, China, a fost ridicat dupa toate standardele moderne, fiind capabil sa gazduiasca peste 1 milion de oameni, cea mai mare parte dintre ei trebuind sa lucreze in minele din apropierea orasului.

Autoritatile au investit circa 2,6 miliarde de dolari pentru a transforma zona intr-o veritabila metropola din care nu lipsesc uriase cladiri administrative, zgarie-nori, cladiri post-moderniste, muzee, teatre, biblioteci, parcuri sau resedinte de lux. Si chiar daca pare absurd, nimeni nu s-a gandit ca oamenii vor avea nevoie si de scoli, spitale, cablu TV, internet, un serviciu de taxi sau cluburi in care tinerii sa socializeze, motive suficiente pentru ca oamenii sa evite luxoasa destinatie. In prezent, singurii locuitori care pot fi intalniti pe strazile din Kangbashi sunt angajatii firmelor de salubrizare si extrem de putinii temerari care au ales sa locuiasca aici.


2. Orasul Tamisei, China
Asezarea-satelit intitulata "Orasul Tamisei" a fost inaugurata in 2006, ca parte a programului shaghaian "Un Oras, Noua Asezari", manifestand cultura britanica din care s-a inspirat printr-o piata centrala, cabine telefonice rosii, strazi denumite "High", "Oxford" sau Queen", precum si, desigur, prin priopriul raul artificial Tamisa. Totusi, in ciuda unei marketizari intense, comunitatea a esuat in a prospera, iar ceea ce a ramas in aceasta parte a Shanghai-ului este un oras destul de inert, dar un loc ideal pentru o plimbare linistita de dupa-amiaza.

Primul detaliu care atrage atentia in Orasul Tamisei sunt garzile in uniforme rosii care, chiar daca mai putin fastuos, la fel ca in Londra, se schimba periodic. Continuand pe strazile pavate cu piatra cubica, printre cladiri respectand fidel arhitectura anglo-europeana, pot fi admirate statui ale personalitatilor britanice, precum Winston Churchill si Printesa Diana, magazine si restaurante goale, o biserica crestina inconjurata de o peluza perfect tunsa unde chiar se oficilizeaza o cununie religioasa si chiar cateva mici stabilimente adresate publicului care au reusit sa se mentina si unde vizitatorii pot servi diferite specialitati cu specific londonez.


1. Federatia Damanhur, Italia
La 30 de kilometri de orasul italian Torino se afla orasul subteran Damanhur, supranumit Orasul Luminilor si "sediul" comunitatii damanhuriene. Locuitorii sai sustin ca puternica lor baza sociala, spirituala si economica reprezinta un exemplu demn de urmat de catre intreaga omenire. Ei au propria constitutie, propria moneda (credito) si propria limba, folosita in ritualuri. Idealul declarat al damanhurienilor il constituie promovarea libertatii de exprimare si circulatie a ideilor, incurajarea creativitatii si "imbunatatirea sinelui", vazute ca pasi pe calea evolutiei superioare a speciei umane. Locul a constituit multa vreme un secret pastrat cu strasnicie. Vastul complex de galerii si domuri subpamantene este cel mai mare din lume si, pana de curand, nici unui strain nu i-a fost permis accesul aici.

Existenta templului subteran a fost facuta publica abia in urma cu cativa ani, de catre un fost membru al comunitatii. De atunci, Damanhur si-a deschis portile si pentru vizitatori. Pretutindeni, simbolurile evoca dualitatea existentei - barbat-femeie, bine-rau, Soare-Luna -, podelele sunt decorate cu mozaicuri, iar peretii cu figuri in marime naturala, reprezentate dansand si luptandu-se. Toate acestea au fost lucrate exclusiv cu mana, asa cum au cerut intemeietorii. Fiecare incapere simbolizeaza un aspect al existentei: sala metalelor, unde viciul si virtutea duc o lupta fara sfarsit, sala pamantului, cu usile sale solara si selenara, sala oglinzilor si sala apei, unde peretii sunt decorati cu texte initiatice, scrise in limba secreta a comunitatii. Aici, femeile si barbatii sunt parteneri egali si isi unesc fortele completandu-se reciproc. Damanhurienii au un mod specific in care "se lupta cu fortele malefice": calatoriile astrale. Nu numai ca exista cursuri de felul acesta la Universitatea Damanhur, dar exista si o incapere speciala rezervata calatoriilor in timp si spatiu.

 

Sursa: www.descopera.ro

Praga, file de poveste19-09-2013


Este, fara pic de indoiala, una dintre cele mai cochete si atractive capitale europene – dovada pentru acest fapt stau cei nu mai putin de 4,1 milioane de turisti care o viziteaza anual. Care este secretul Pragai? Ce are acest stravechi oras regal, care este in egala masura al cehilor, dar si al germanilor si evreilor, in plus fata de Budapesta, Viena sau Munchen?

Profetia, vadul, pragul

La intrebarile de mai sus, un calator rafinat, cu eventuale afinitati antropologice, istorice si culturale, ar stramba din nas. Poate, pe buna dreptate. In fond, nu poti sa compari o cetate cu alta - fiecare are povestea si specificul ei. Cu toate acestea, este absolut natural sa te indragostesti de la prima vedere de unele locuri, atat de tare incat sa-ti doresti cu ardoare sa vezi, sa atingi si sa simti cat mai multe din spiritul si savoarea lor, fara a te satura in cele cateva zile de excursie sau vacanta. Dupa gustul meu, un astfel de loc este Praga, un oras ale carui origini se pierd, la propriu, in legenda.

Se spune ca Krok, un sef de trib mitic, a suparat o zeitate straveche, motiv pentru care soata sa nu i-a nascut niciun mostenitor, ci a avut trei fiice: vindecatoarea Kazi, vrajitoarea Teta si profetesa Libuše. Pe patul de moarte, neavand alta solutie, Krok a ales-o pe fiica cea mica sa-i fie succesoare - Libuše era blanda si inteleapta si iubita de popor. Cu toate acestea, razboinicii tribului nu au acceptat sa fie condusi de o femeie si i-au cerut clarvazatoarei sa-si aleaga un sot. Pentru a-i sfida pe luptatori, care se asteptau ca domnita sa-si ia de barbat pe unul dintre ei, Libuše s-a maritat cu Přemysl Plugarul, un om din popor, darz si blajin.

In cele din urma, razboinicii i-au acceptat pe cei doi drept conducatori, iar fiul cuplului, Nezamsyl a devenit primul din cei 7 printi legendari Přemysl, de la care se revedinca primul Duce de Boemia, Bořivoj I (870 - 889), cel dintai conducator atestat istoric al cehilor. De altfel, in Europa Centrala, dinastia Přemysl domina intregul Ev Mediu - o serie aproape nesfarsita de nobili, printi si regi cehi, polonezi, unguri si austrieci impartindu-si in arborele genealogic sangele albastru cu fiul lui Libuše.

Legenda familiei intemeietoare mai spune ca la putina vreme dupa casatorie, Libuše a profetit ca "cetatea familiei ei va fi ridicata pe vadul unui fluviu, acolo unde un om construieste pragul unei case". Intr-o buna zi, in timp ce vana impreuna cu fiul sau de-a lungul fluviului Vltava, Přemysl a descoperit un vad si pe zidarul din profetia nevestei sale. In acel loc, cuplul princiar si-a intemeiat resedinta, un Castel botezat Praha (termen de origine slava care se talmaceste atat vad, cat si prag).


Citadela Ducilor

Istoric, nucleul din jurul maiestuosului Castel Praga, este atestat drept urbe din 870, devenind resedinta predilecta a ducilor si regilor Boemiei si, de asemenea, una dintre primele episcopii (973) si arhiepiscopii (1344) europene. In jurul anului 1000, gratie pozitiei geografice extrem de avantajoase, Praga ajunge unul dintre cele mai mari centre comerciale ale Europei, statut care-i asigura bunastare si prosperitate, plus o dezvoltare galopanta - in acelasi an, este orasul cu cele mai multe castele si catedrale de pe continent, statut pe care si-l va pastra secole la rand.

Numerosii comercianti germani si evrei, care vin si se stabilesc aici, duc la nasterea unei atmosfere deschise, tolerante si cosmopolite. In 1270, se ridica Sinagoga Stanorova, prima cladire in stil gotic din Praga, care dainuie peste vremuri si ajunge cea mai veche sinagoga din Europa care mai este deschisa si astazi. In aceeasi perioada, se dezvolta Mala Strana, superbul cartier al germanilor, care, de asemenea, a supravietuit aproape intact pana in prezent, si cel de-al doilea pod peste Vltava.

Praga ajunge la apogeu in vremea lui Carol al IV-lea, rege al Germaniei, rege al Boemiei si, din 1355, imparat al Sfantului Imperiu Roman, un monarh luminat care face din Praha al treilea oras al Europei din vremea sa si construieste o seama dintre simbolurile-cult ale capitalei, precum impunatoarea catedrala a Sfantului Vitus (in curtea careia se afla o imensa statuie a Sfantului Gheorghe sculptata de niste mesteri romani din Cluj), cel mai frumos pod praghez (care-i poarta si numele) sau Universitatea Carol, cea mai veche universitate a Europei Centrale.

Perioada habsburgica, care incepe in secolul XV si se sfarseste la inceputul secolului XX, isi lasa si ea amprenta apasat asupra orasului - cehii, dimpreuna cu minoritatile germane, italiene si spaniole formeaza un stil baroc original, unic in lume, care avea sa ajunga renumit in Europa. Apar noi castele si palate, se ridica noi catedrale, evreii sunt persecutati si alungati in scurte episoade de antisemitism, pentru ca mai apoi sa fie reprimiti si sa ajunga sa formeze o minoritate care, in 1708, numara o patrime din intrega populatie pragheza.

Incercata de numeroase revolte si lupte, de invazia nazista, de bombardamentul aerian american de la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial si de ocupatia Armatei Rosii, Praga a reusit sa treaca cu eleganta peste toate aceste suferinte, fara a-si altera magia staveche, blanda Revolutie de Catifea din 1989, prin care cehoslovacii s-au lepadat non-violent de comunisti, si separarea tihnita de Slovacia din 1993, fiind miscari politice firesti, naturale precum cele ale unui gentelman ce-si scutura o scama de pe frac.

 
Orasul din poveste si neintelesul Kafka

Am insistat atat de mult asupra istoriei Pragai pentru ca aceasta, aici mai mult decat in alte locuri, este absolut definitorie pentru oras. In fapt, daca te plimbi pe strada Mosteksá, prin Orasul Vechi - care, apropo, se afla pe lista siturilor patrimoniului mondial protejat de UNESCO -, printre numeroasele palate si taverne, ai impresia veritabila ca ai fost teleportat undeva in secolele XVI - XVII. Senzatia de imersiune intr-o alta lume este cu atat mai pregnanta cu cat majoritatea cladirilor sunt restaurate si bine intretinute, iar in Staré Město (Orasul Vechi), traficul este exclusiv pietonal.

Aceasta citadela de catedrale, turnuri si cupole, taiata de o Vltava cu ape limpezi, pe care mereu aluneca lebede, dar unita de numeroase poduri, a avut marele noroc de a scapa din curgerea timpului. A traversat secolele aproape neschimbata si s-a pastrat pana astazi cu ulitele si strazile ei pietruite, vilele si palatele cu gradini si curti imense, turle si statui, toate vegheate de sus de imensul Castel (conform Cartii Recordurilor, Pražský hrad cu cei 570 de metri pe care-i poseda in lungime este cel mai mare castel din lume), asa cum era in urma cu alte timpuri.

Acesta cred ca este marele farmec al Pragai si acest oras medieval viu, aflat in chiar inima unui "alt" oras cat se poate de modern, energic si vibrant, este particularitatea prin care Praga se distinge de alte mari capitale europene, unde istoria, chiar daca a fost atent conservata, este acum perceputa in cadru de muzeu, la timpul trecut. Plimbandu-te pe stradutele intortocheate din Staré Město, printre comercianti ambulanti costumati ca pe vremuri, crasmari care te imbie sa le calci pragul tavernelor medievale sau saltimbanci si performanti stradali ce-ti imbie urechile cu povesti si balade din alte veacuri, te astepti in orice clipa sa dai nas in nas cu domnite gratioase, sumbri cavaleri si falnici aristocrati. Iar de ajungi in miez de noapte prin Josefov, stravechiul cartier evreiesc in care s-a nascut si Franz Kafka, incadrat de cele sase sinagoci - Vysoká, Klausova, Maiselova, Pinkasova, Španělská si Staronov -, de Cimitirul Vechi si de ceasornicul Židovská, Golemul plamadit de rabinul mistic Judah Loew ben Bezalel pentru a apara ghetto-ul evreiesc de atacurile antisemite din secolul XVI ar fi o aparitie aievea cat se poate de fireasca.

In ceea ce-l priveste pe Kafka, daca ajungi sa cunosti cu adevarat Praga, este destul de greu de inteles cum un asemenea oras - eminamente gotic, baroc si romantic - a servit drept muza genialei viziune a absurdului care l-a propulsat pe scriitorul praghez de origine evreiasca in literatura universala. Cert este ca, postmortem, Praga si l-a insusit pe "fiul ratacitor" pe care-l ranise in timpul vietii, iar astazi orasul este al lui, mai mult decat al oricui altcuiva - dovada stau zecile de statui inchinate scriitorului, la poalele carora in fiecare zi praghezii aduc flori proaspete, muzeul Franz Kafka mereu arhiaglomerat si unde trebuie sa astepti cu orele pentru a-i trece pragul sau mormantul sau din Noul Cimitir Evreiesc din Olšany, devenit cel mai mare loc de pelerinaj al capitalei Cehiei.

5 obiective pe care nu avem voie sa le ratam in Praga

Staré Město, Orasul Vechi - situat intre Piata Wenceslas si Podul Carol, este cel mai frecventat loc turistic din Praga. Alei inguste se stracoara printre cladiri baroce si gotice, precum Catedrala Tyn (1256) sau Biserica Sfantului Nicolae (sec XIII). In piata din Staré Město se afla faimosul Ceas Astronomic (Orloj) faurit in 1410 de mesterul Mikuláš din Kadaň si profesorul Jan Šindel, iar turnul Vechii Primarii ofera o priveliste panoramica asupra intregului loc.

Pražský hrad, Castelul Praga - a fost domeniul legendar al intemeietorilor orasului si al tuturor ducilor, regilor si imparatilor Boemiei. In prezent, serveste drept muzeu si presidintie. Piatra de temelie i-a fost pusa undeva prin 870. In complexul de cladiri care alcatuiesc castelul se mai afla Bazilica Sfantului Gheorghe, Catedrala Sfantului Vitus, patru palate (vechiul palat regal - Starý královský, palatul de vara - Letohrádek královny Anny, palatul Lobkovický si noul palat regal - Nový královský), numeroase alte conace, amfiteatre si edificii si 8 gradini. Castelul care l-a inspirat pe Kafka este situat, precum in roman, pe un deal semet, de pe care ai o priveliste panoramica grandioasa asupra Pragai.

Malá Strana sau Prager Kleinseite, Orasul Micut - este unul dintre cele mai vechi locuri din capitala Cehiei, fiind cartierul minoritatii nemtesti care l-a cladit pe parcursul secolului XII. Aici se intalneste cea mai impunatoare cladire baroca din Praga, Palatul lui Albrecht von Wallenstein (1583 - 1634), generalul armatei imparatului Ferdinand II, biserica St. Nish pe al carei dom se gaseste faimoasa pictura a apoteozei Sfantului Nicolae, turnul Petřín sau Statuia Copilului Iisus ridicata in secolul XV in catedrala Kostel Panny Marie Vítězné.

Karlův most, Podul lui Carol - este cel mai pitoresc pod peste Vltava, ridicat de imparatul Carol al IV-lea in 1357 si finisat la inceputul secolului XV. Podul, cu o lungime de 516 metri si o latime de 10 m, a avut o importanta strategica deosebita - la vremea cu pricina, celelalte poduri, stravechi, se prabusisera, iar Kamenný most (Podul de piatra, cum a fost numit initial) a devenit cea mai importanta conexiune intre Orasul Vechi, Castel si imprejurimi, facand practic legatura comerciala intre Europa de Est si Europa de Vest. Este protejat de trei turnuri, doua situate pe malul cu Malá Strana, celalalt pe malul cu Staré Město. Turnul din Orasul Vechi este considerat de criticii de arta drept cea mai frumoasa cladire civila in stil gotic din lume. Karlův most este decorat cu 30 de statui, ridicate in secolul XVI. In prezent, se afla in plina restaurare, dar este deschis accesului publicului (de altfel, niciodata nu au circulat masini moderne pe el).

Nové Město, Orasul Nou - este cel mai nou din cele cinci asezari istorice autonome (din Evul Mediu pana in 1784) care formeaza astazi centrul Pragai, fondat in 1348 de Carol al IV-lea, dupa zidurile de est si sud ale Orasului Vechi. Cea mai cunoscuta locatie a Orasului Nou este Václavské náměstí, Piata Wenceslas (denumita astfel dupa sfanta patroana a Boemiei). Initial, locul se numea Koňský trh (Piata de cai), insa incepand cu secolul XIX, se transforma in centrul cultural si politic al Orasului Nou. Alte puncte de atractie in Nové Město sunt Muzeul Dvořák, Teatrul National, Piata Carol sau cele doua manastiri medievale inchinate Fecioarei Maria.

 
Sfaturi de calatorie pentru Praga

    Datorita temperaturilor extrem de reci din sezonul rece, potentate de vanturi aspre, cea mai propice perioada de vizitat Praga este sfarsitul primaverii - inceputul toamnei. Insa, daca suporti bine frigul (ia drept comparatie Viena in timpul toamnei si al iernii si scade 2-3 grade), poti sa o descoperi oricand.

    In Staré Město vei intalni numerosi comercianti stradali care iti vor oferi vin fiert, ceai sau bautura ceheasca traditionala, Becherovka, un bitter pe baza de ierburi, care te vor veseli, ajutandu-te sa uiti de temperatura scazuta de afara. Oricum, incepand cu luna octombrie pana spre sfarsitul lui mai, fesul, fularul, manusile si paltonul sunt "accesorii" vestimentare obligatorii. Mai ales ca, daca vrei cu adevarat sa cunosti Praga, trebuie sa te plimbi pe jos pe distante lungi (majoritatea siturilor istorice sunt exclusiv pietonale).

    Apropo de bautura, raportat la populatie, cehii sunt cei mai mari consumatori de bere din Europa. Pub-urile si tavernele (hospoda, cum le spun localnicii) sunt parte integranta a culturii locale, le vei gasi peste tot. Iti recomand berile locale - Gambrinus, Kozel, Bernard, Svijany, Dobřanská Hvězda sau Staropramen. Hai noroc!

    Daca ti se face foame, incearca un restaurant cu specific traditional. Bramboračka (supa de cartofi) sau kulajda (cea de ciuperci) sunt delicioase, apoi festinul poate continua cu savurosii utopenec (carnaciori cu ceapa si mirodenii), branza Syrečky si, in cele din urma, piesa "hardcore" - fabulosul Vepřo-knedlo-zelo (un platou cu carne de porc si vanat, preparate in stil medieval). Toate acestea sunt servite, de obicei, cu paine cu ghimbir, prajita, si usturoi. La desert, incearca strudelul local Jablkový závin, turta cu miere si nuci Medovník sau checul Palačinka.

    Pentru excursia in Cehia, nu are rost sa cumperi multe coroane (1 coroana = 0,16 ron); in afara de comerciantii ambulanti si de magazinurile cu suveniruri, aproape peste tot se poate plati cu cardul (fiind si mult mai avantajos).

    Daca te deplasezi pe distante lungi, foloseste cu incredere metroul, tramvaiul sau autobuzul (circula de la 5 dimineata pana la miezul noptii) - biletele sunt comune si iesi foarte avantajos daca achizitionezi un bilet pe 3 sau 5 zile. Nu incerca sa faci blatul! Amenda, usturatoare, este dubla fata de cea din Bucuresti (700 de coroane / 113,8 roni), iar controlorii chiar isi fac treaba.

    Evita sa folosesti taxiurile! Cu strainii, taximetristii cehi, chiar si cei de firma, sunt la fel de « tepari » precum cei mioritici. Daca ai nevoie cu adevarat de un taxi, cel mai bine este sa o rogi pe receptionera hotelului sa-ti comande unul.

    Viata de noapte din Praga este foarte energica si vibranta - vei intalni o puzderie de puburi si cluburi pentru toate gusturile, de la salsa si house la olddies si rock. In Praga se afla si Karlovy Lazne, cel mai mare club din Europa. Unele cluburi au taxa de intrare (fara discriminare, si pentru baieti si pentru fete) intre 100 si 200 de coroane, dar sunt si numeroase localuri free. Distractia incepe in jurul orei 23.00, iar inauntru, chiar si in cluburile de fite din Orasul Vechi, preturile sunt absolut decente si accesibile (o bere buna, de exemplu, costa intre 4 si 6 roni).

    Praga este centrul cultural al Cehiei. In orice perioada a anului ajungi in ea, este imposibil sa nu gasesti un festival, un concert, o arie sau o piesa de teatru (in limba engleza) care sa-ti capteze atentia. Mie mi-au placut, in mod deosebit, teatrele de papusi si salile de concerte mici, medievale din Orasul Vechi. Iti mai recomand sa vizitezi muzeele Kafka, Dušek si National, Tančící dům (Casa Dansului) si Josefov, cartierul evreiesc.

    Daca esti intr-un grup de 5-6 prieteni, este avantajos sa te plimbi cu o masinuta de epoca (costa 1200 de coroane pe ora) - le vei remarca negresit atat in Orasul Vechi, cat si in Orasul Nou; soferii acestora vorbesc engleza si va vor tine adevarate lectii de istorie in timp ce va plimba spre Castel.

    Apropo de Castel, daca nu esti un fan al drumetiilor la munte, este singurul loc din Praga in care nu iti recomand sa te duci pe jos - dealul pe care a fost ridicat este cu adevarat impunator, iar daca nu vrei sa ocolesti, pierzand o ora pe drumul pentru masini, caile de acces pietonal se fac pe niste stradute intortocheate cu infinite trepte (parca incep sa-l inteleg pe Kafka). In schimb, sa cobori din Castel in Prager Kleinseite este o experienta placuta, lipsita de efort fizic.
 

Sursa: www.descopera.ro

Tags:

, , , ,

...si pe facebook:

Opinia ta conteaza: